Au trecut două decenii de la lansarea telenovelei fenomen "Rebelde", care urmărea viața unor liceeni mexicani și aventurile lor adolescentine și datorită căreia s-a lansat și RBD, trupa care a devenit, aproape peste noapte, una dintre cele mai iubite formații din lume – cu concerte sold out în toată lumea și vânzări record, cucerind milioane de oameni de pe întreg globul, inclusiv în România.
Anahí, una dintre cele patru protagoniste ale serialului, care o intrerpreta pe atrăgătoarea Mia Colluci, a fost de departe preferata publicului, devenind un adevărat idol pentru tineri.
Pe numele său complet Anahí Giovanna Puente Portilla, ea a crescut, practic, în lumina reflectoarelor, ajungând pe micile ecrane încă de bebeluș, când a apărut în emisiunea "Chiquilladas", difuzată de Televisa, iar în paralel a fost imaginea unui cunoscut brand de băuturi răcoritoare. A avut succes și în calitate de cântăreață, la vârsta de 15 ani fiind deja faimoasă în tot Mexicul, grație melodiilor sale "Baby Blue", "Corazon de bombon" sau "Superenamorandome".
În timpul filmărilor la „Primer Amor“, Anahí s-a confruntat cu anorexia, la acea vreme cântărind doar 34 de kilograme! Pentru a se pune pe picioare, a fost nevoită să treacă prin 5 centre de tratament și să meargă regulat la ședințele de psihoterapie.
În 2013, urma să se căsătorească cu politicianul Manuel Velasco, pe care îl cunoscuse cu un an înainte, dar s-a despărțit de el înainte de-a ajunge la altar, după ce a descoperit că a înșelat-o. Ulterior, Velasco a făcut totul pentru a fi iertat și, pe 25 aprilie 2015, și-au spus jurămintele în cadrul unei ceremonii restrânse în San Cristóbal de las Casas.
Acum, la cei 39 de ani ai săi, Anahí are o viață mult mai liniștită și așezată, fiind mamă a doi băieți, Manuel, de 5 ani, și Emiliano, de 2 ani. Dedicându-se totalmente familiei, după o viață trăită în lumina reflectoarelor, Anahí a ales să renunțe la viața artistică în ultimii 11 ani. Abia recent, cu ocazia unui concert susținut de artista Karol G în Mexic, artista a urcat pe scenă și, în uralele fanilor, a interpretat celebra piesă „Sálvame“ de la RBD.
FOTO: Instagram
06:00 | Iubirea are numele tau 120 min
|
---|---|
08:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
09:00 | Trei surori 60 min
|
10:00 | Cabo, iluzii in Paradis 120 min
|
12:00 | Mama vitrega-iubirea schimba tot 60 min
|
13:00 | Cununa de lacrimi - povestea continua 120 min
|
15:00 | Reteta fericirii 120 min
|
17:00 | Cabo, iluzii in Paradis 120 min
|
19:00 | Iubirea are numele tau 120 min
|
21:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
22:00 | Trei surori 60 min
|
23:00 | Dragoste in alb si negru 75 min
|
00:15 | Mama vitrega-iubirea schimba tot 60 min
|
01:15 | Iubirea are numele tau 105 min
|
03:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
04:00 | Trei surori 60 min
|
05:00 | Dragoste in alb si negru 60 min
|
06:00 | Iubirea are numele tau 120 min
|