Noua Miss Universe, în centrul unui scandal internațional

Noua Miss Universe, în centrul unui scandal internațional
Autor: Alexandra Simion Data publicarii: 25 Noiembrie 2023

Sheynnis Palacios, zeița frumuseții din Nicaragua, abia se poate bucura de coroana ei de Miss.

Sheynnis Palacios, reprezentanta Nicaragua, a fost votată sâmbăta trecută cea mai frumoasă femeie din lume la cea de-a 72-a ediţie a concursului Miss Universe, organizată în El Salvador. Victoria ei a fost cu atât mai aplaudată cu cât tânăra în vârstă de 23 de ani a devenit prima reprezentantă a Americii Centrale care a câștigat concursul de frumusețe.

Reprezentanta Thailandei, Anntonia Porsild, s-a clasat pe locul secund, iar australianca Moraya Wilson a ocupat locul al treilea.

Aceasta nu este, însă, singura premieră a acestei ediții Miss Universe. Anul acesta, organizatorii au permis înscrierea unor concurente atipice, două mame (Maria Camila Avella din Columbia şi Michelle Cohn din Guatemala) şi două candidate transgen (Marina Machete din Portugalia şi Jane Garret din Nepal).

Dar cea mai controversată chestiune legată de această ediție este scandalul provocat în Nicaragua de acest titlu câștigat la Miss Universe. Și asta pentru că Sheynnis Palacios a devenit rapid un simbol pentru opoziție, în special datorită imaginilor din 2018 care o arată participând la protestele antiguvernamentale și fluturând un steag Nicaraguan – imagini pe care vicepreședinta Rosario Murillo le consideră o „comunicare teroristă crudă și rău intenționată”. În urma victoriei sale, proteste spontane au avut loc în Managua și în alte orașe, reprezentând o reacție fără precedent de la interzicerea adunărilor publice acum cinci ani.

 

Totodată, Karen Celebertti, organizatoarea concursului Miss Univers în Nicaragua, şi fiica ei au fost oprite pe aeroportul din Managua şi urcate la bordul unui zbor către Mexic, fiindu-le interzisă revenirea în țară, printr-o hotărâre guvernamentală, după ce autoritățile le-au percheziționat deja casa, iar soțul lui Karen Celebertti, Martin Argüello, a fost reţinut temporar.

Măsura de a interzice intrarea lui Karen Celebertti și a fiicei sale este considerată de cetățeni o încercare de a controla și de a elimina orice simbol de opoziție, care ar putea dobândi notorietate internațională.

FOTO: Miss Universe

Program Acasa TV
  • Luni
  • 06:00 Inima nu minte
    120 min
    08:00 Acea fata
    60 min
    09:00 Ingeri tacuti
    60 min
    10:00 Nu-i nimeni ca mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Esmeralda
    60 min
    13:00 Dragostea si banii
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Fata cu ochi de onix
    60 min
    17:00 Iubirea din mine
    120 min
    19:00 Inima nu minte
    120 min
    21:00 Leylifer
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Numele meu e Riza
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Leylifer
    60 min
    02:00 Trei surori
    150 min
    04:30 Doctorul casei
    45 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Inima nu minte
    120 min
Modifică setările cookies