Leyla Lydia Tugutlu, Pelin din „Dulce răzbunare“, este însărcinată

Leyla Lydia Tugutlu, Pelin din Dulce răzbunare , este însărcinată
Autor: Alexandra Simion Data publicarii: 19 Septembrie 2022

Frumoasa actriță turcă tocmai și-a anunțat fanii că va fi în curând mămică.

Amatorii de seriale turcești o știu pe Leyla Lydia Tugutlu din 2018, când a făcut parte din distribuția serialului „Kızım“/„Fetița mea“, unde interpreta rolul unei doctorițe veterinar. Acum, ea apare în „Tatli intikam“/„Dulce răzbunare“ (2016), serialul difuzat de Acasă TV în care joacă rolul principal feminin (Pelin), alături de Furkan Andic (Sinan).

Câștigătoare a titlului de Miss Turcia la vârsta de 19 ani, care a fost și rampa ei de lansare în actorie, Leyla Lydia Tugutlu avea să îmbrățișeze oricum o carieră artistică, ea făcând parte dintr-o familie de muzicieni și studiind, la rândul ei, pianul (din copilărie) și viola (timp de cinci ani).

Acum, frumoasa actriță în vârstă de 32 de ani, al cărei nume are deja rezonanță în lumea filmului turcesc, își poate permite o pauză de filmări, cât să se bucure de familie și de venirea pe lume a primului său copil. Pentru că da, Leyla este însărcinată, așa cum le-a confirmat recent fanilor săi internauți, printr-un mesaj postat pe Instagram. „Sunt atât de entuziasmată... începe o nouă eră pentru noi... a fost o călătorie frumoasă... Suntem doar la jumătatea drumului... Bine ai venit în viețile noastre, dragul meu fiu ???? atât de încântată de acest nou capitol al vieții noastre... abia aștept să te cunosc, băiețelul meu????“, a scris emoționată Leyla Lydia Tugutlu pe contul său, alături de două instantanee în care își arată burtica de gravidă.

Potrivit calculelor, cel mic va veni pe lume la începutul anului viitor.

Serialul turcesc „Dulce răzbunare“/„Tatli intikam“ este difuzat la Acasă TV de luni până vineri la 21.00.

FOTO: Instagram

Program Acasa TV
  • Miercuri
  • 06:00 Inima nu minte
    120 min
    08:00 Acea fata
    60 min
    09:00 Ingeri tacuti
    60 min
    10:00 Nu-i nimeni ca mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Esmeralda
    60 min
    13:00 Dragostea si banii
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Pamantul, Soarele si tu
    60 min
    17:00 Imbratisarea ta
    120 min
    19:00 Inima nu minte
    120 min
    21:00 Acea fata
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Numele meu e Riza
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Acea fata
    60 min
    02:00 Trei surori
    165 min
    04:45 Ce se intampla, doctore?
    30 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Inima nu minte
    120 min
Modifică setările cookies