David Zepeda, Chente Ramirez din serialul „Un loc în inima ta“, s-a împăcat cu fosta sa iubită

David Zepeda, Chente Ramirez din serialul Un loc în inima ta , s-a împăcat cu fosta sa iubită
Autor: Alexandra Simion Data publicarii: 18 Noiembrie 2022

Actorul mexican în vârstă de 49 de ani s-a întors în brațele Linei Radwan.

Fanii actorului David Zepeda (49) vor fi fericiți să afle că acesta a reluat relația cu fosta sa parteneră de viață, actrița și antrepenoarea Lina Radwan (34). Cei doi au fost văzuți luând masa într-un restaurant din Ciudad Mexico, iar detaliul că sunt din nou împreună și că iau în serios împăcarea este prezența lor alături de mama lui David, Olga.

„Lina și David s-au împăcat de jumătate de an, însă vor să țină secret acest lucru și să susțină că sunt doar prieteni buni. În acești trei ani de separare, niciunul dintre ei nu a mai avut o altă relație și, după pandemie, și-au dat seama că erau obișnuiți să fie împreună, că s-au distrat bine în diferite momente și că țin unul la celălalt“, a spus o sursă apropiată celor doi pentru „TV Notas“.

David Zepeda s-ar fi întors la Lina și pentru că își dorește foarte mult să devină tată, dacă e posibil chiar înainte de-a împlini 50 de ani. „El crede că Lina este mama perfectă pentru copiii săi, în plus ar vrea să-i îndeplinească și dorința mamei sale, care își dorește să devină bunică. Așa că înainte de a se împaca au ajuns la un acord. David i-a spus că vrea să fie tată și că nu mai poate amâna această dorință, iar Lina a acceptat, deoarece l-a iubit mereu. Pe ea o face fericită să fie alături de el și consideră că David va fi un tată excelent“, a mai declarat aceeași sursă.

David Zepeda și mama sa, Olga.

Lina și David s-au îndrăgostit în 2009 la filmările telenovelei „Predestinați“/ „Sortilegio“ (el juca în serial, ea făcea parte din echipa de producție). După 8 ani de relație, cei doi s-au despărțit în toamna lui 2018, deoarece David începuse să se poarte urât cu partenera sa. Gurile rele spun că el îi vorbea urât din cauza frustrărilor adunate, actorul fiind bisexual, dar nerecunoscând oficial acest lucru.

FOTO: Instagram

Program Acasa TV
  • Vineri
  • 06:00 Inima nu minte
    120 min
    08:00 Acea fata
    60 min
    09:00 Ingeri tacuti
    60 min
    10:00 Nu-i nimeni ca mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Esmeralda
    60 min
    13:00 Dragostea si banii
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Pamantul, Soarele si tu
    60 min
    17:00 Iubirea din mine
    120 min
    19:00 Inima nu minte
    120 min
    21:00 Acea fata
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Numele meu e Riza
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Acea fata
    60 min
    02:00 Trei surori
    150 min
    04:30 Doctorul casei
    45 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Pe firul iubirii
    120 min
Modifică setările cookies