Codin Maticiuc, cea mai sinceră declarație: „Nu știam că o să fiu și îndrăgostit de tine“

Codin Maticiuc, cea mai sinceră declarație: Nu știam că o să fiu și îndrăgostit de tine
Citeste mai mult despre: Codin Maticiuc, Clanul, Smaranda, Vlad
Autor: Alexandra Simion Data publicarii: 04 Aprilie 2023

Actorul din serialul „Vlad“ și „Clanul“ și-a deschis inima într-una dintre cele mai importante zile pentru el.

Cel supranumit odată „Don Juan de Dorobanți“, băiatul de bani gata care petrecea prin cluburile bucureștene și schimba iubitele săptămânal a ajuns să fie un familist convins și un om dedicat lumii filmului, dar și operelor de caritate pentru copii.

Codin Maticiuc, căci despre el este vorba, este un om cu totul schimbat, matur, responsabil, asumat și un mare îndrăgostit de viața sa de familie. De altfel, pentru el copiii reprezintă totul, atât micuții lui, cât și cei pe care îi ajută prin intermediul campaniei „Spitale publice din bani privați“.

Astăzi e o zi specială pentru Codin Maticiuc, care își sărbătorește fetița, pe Smaranda, care a împlinit vârsta de 4 ani.

„Știam că o să te iubesc. Nu știam că o să fiu și îndrăgostit de tine, își începe Codin Maticiuc mesajul emoționant dedicate fiicei sale. „Nu mi-am imaginat că o să stau atât de des în genunchi cu brațele deschise sperând să te arunci tu în ele. N-o faci mereu dar eu te voi aștepta întotdeauna. Când o faci însă, mă strângi tare și-ți lași capul pe umărul meu și eu mă ridic cu tine. Mereu ne vom ridica împreună. Îmi afund nasul în părul tău doar ca să te respir. Îți promit un castel și un regat și tu închizi ochii și-ți imaginezi. Nu vor fi întocmai cu cele din povești, dar îți vor ajunge și le vei împărți bucuroasă cu fratele și sora ta. Castel îți va fi casa, cu a sa curte unde ți-am urcat luna în copac de Crăciun și unde ți l-am adus pe Peter Pan să-ți vegheze geamul camerei tale. Regat va fi o țară un pic mai bună după bunicii și părinții tăi. Nu va fi a ta, am să te învăț că tu îi aparții și vei ști să o servești cu bucurie. La mulți ani, iubirea mea. Te port în brațele mele, te adulmec și te învârt și o voi face mereu, indiferent cât de mare te faci sau cât voi îmbătrâni eu. Sunt cu tine și când nu sunt“, mai scrie Codin Maticiuc în mesajul postat pe contul său de socializare.

Pe Codin Maticiuc îl puteți vedea atât în serialul „Vlad“, difuzat la Acasă TV sâmbătă și duminică de la ora 23:30, cât și în serialul „Clanul“, difuzat la Pro TV în fiecare duminică, de la ora 20:00.

Program Acasa TV
  • Joi
  • 06:00 Inima nu minte
    120 min
    08:00 Acea fata
    60 min
    09:00 Ingeri tacuti
    60 min
    10:00 Nu-i nimeni ca mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Esmeralda
    60 min
    13:00 Dragostea si banii
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Pamantul, Soarele si tu
    60 min
    17:00 Iubirea din mine
    120 min
    19:00 Inima nu minte
    120 min
    21:00 Acea fata
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Numele meu e Riza
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Acea fata
    60 min
    02:00 Trei surori
    165 min
    04:45 Ce se intampla, doctore?
    30 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Inima nu minte
    120 min
Modifică setările cookies