În jur de 2.200 de invitați aleși pe sprânceană au fost martorii încoronării Regelui Charles al III-lea în catedrala Westminster Abbey. Pe lângă regi și regine, prinți și prințese, șefi de stat și prim-miniștri, s-au aflat și câteva vedete de top, care au avut onoarea de-a asista la ritualul religios unic și spectaculos.
Londonezii adunați în fața catedralei Westminster Abbey i-au salutat cu bucurie pe Katy Perry și pe Lionel Richie, artiștii care au fost contractați și pentru concertul regal.
„A fost o mare onoare să pot asista astăzi la încoronarea Regelui Charles al III-lea, unde s-a scris istorie! Sunt atât de recunoscătoare că am fost invitată de Rege în numele The British Asian Trust și a Fondului lor de protecție a copiilor, o organizație în care am crezut profund și pe care am avut norocul să o susțin în ultimii 3 ani“, a scris Katy Perry pe Instagram, alături de câteva fotografii realizate la eveniment, unde a apărut într-un outfit complet uni, în nuanța lila, creat de casa de modă a regretatei Vivienne Westwood. Deux-pieces-ul elegant, cu fusta peste genunchi cum cere protocolul, mixat cu mănuși de piele lungi, pălărie, pantofi escarping și o mini-geantă au transformat-o pe nonconformista Katy Perry într-o apariție regală.
Și Lionel Richie a fost extrem de elegant, în acea ținută numită de englezi „morning coat“, cu pantaloni gri, vestă și redingotă negre, pe care le-a accesorizat atent, exact ca un gentleman: cu pălărie, umbrelă, butoni, un ceas cu lanț datând de la 1920, o lavalieră și o broșă prețioasă.
Foarte aplaudați au fost și actorii Emma Thompson, soțul ei Greg Wise și Stephen Fry ori artistul Nick Cave și compozitorul Andrew Lloyd Weber, care a semnat și o melodie compusă special pentru acest eveniment.
Actrița Emma Thompson a ales o rochie neagră peste care a purtat o jachetă roșie cu imprimeu floral, foarte modernă, și și-a etalat medalia și însemnele ei de Dame, cu care a fost onorată pe timpul vieții regretatei regine Elisabeta a II-a.
Weekendul se anunță plin de evenimente la Londra, culminând cu concertul oferit în onoarea noului Rege Charles al III-lea.
FOTO: Instagram, Profimedia
06:15 | Iubirea are numele tau 105 min
|
---|---|
08:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
09:00 | Trei surori 60 min
|
10:00 | Drumul catre tine 120 min
|
12:00 | Iubire si minciuni 60 min
|
13:00 | Secretul meu 120 min
|
15:00 | Pe aripi de vis 120 min
|
17:00 | Drumul catre tine 120 min
|
19:00 | Iubirea are numele tau 120 min
|
21:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
22:00 | Trei surori 60 min
|
23:00 | Ramai langa mine 60 min
|
00:00 | Iubire si minciuni 60 min
|
01:00 | Iubirea are numele tau 90 min
|
02:30 | Indragostiti din interes 45 min
|
03:15 | Trei surori 45 min
|
04:00 | Acasa la romani 90 min
|
05:30 | Ramai langa mine 30 min
|
06:00 | Iubirea are numele tau 120 min
|