Pe Carmen Tănase nu ai cum să n-o iubeşti. Pe ea, dar şi pe eroinele ei. Toate sunt autentice. Toate ne stârnesc emoţii, fie că ne amuză ori ne mişcă profund.
De data aceasta, Carmen Tănase nu mai joacă comedie. Căci personajul ei din „Clanul“, serialul care va fi difuzat pe Voyo şi pe Pro TV, este o dramă condimentată cu suspans şi acţiune şi prea puţin cu momente comice. Cel mult, tragicomice.
Dar cum e să treci de la eroine de tipul Flăcăricăi din „Inimă de ţigan“ la cel al Luminiţei, din „Clanul“? „E foarte solicitant emoţional“, spune Carmen Tănase într-un interviu pentru Voyo. „Este o femeie care a pierdut foarte mult în viaţă, a avut foarte mult de suferit, şi asta se vede, adică a lăsat urme adânci“, explică ea. „Ca atare, eu în ultima vreme făcând mai mult personaje de comedie, acum a trebuit să mă întorc la partea aia dramatică şi chiar tragică şi e solicitant. Adică 10 ore pe platou cu o suferinţă în spate, pe care eu în principiu mi-o asum, pentru că eu aşa ştiu să joc, nu e uşor, dar e antrenant.“
De ce crede actriţa că, totuşi, publicul o va îndrăgi şi într-un rol mai dramatic? „Femeii ăsteia i s-au întâmplat atât de mult, încât nu se poate ca orice telespectator să nu se regăsească măcar un pic în drama ei.“
Întrebată ce face în timpul liber, atunci când nu filmează sau nu e invitată în emisiuni, actriţa a spus că „Am multe animale, am pisici, am căţei, în ogradă, pe stradă şi mă ocup foarte mult de ei, e un fel de boală aş putea spune, deja. Când am timp, mă duc să-mi văd colegii la teatru şi încerc în fiecare seară să citesc câteva pagini, să nu-mi pierd acest obicei.“
Telenovela românească „Inimă de țigan“ este difuzată la Acasă TV în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 22.00.
FOTO: captură Voyo
06:00 | Iubirea are numele tau 120 min
|
---|---|
08:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
09:00 | Trei surori 60 min
|
10:00 | Cabo, iluzii in Paradis 120 min
|
12:00 | Mama vitrega-iubirea schimba tot 60 min
|
13:00 | Cununa de lacrimi - povestea continua 120 min
|
15:00 | Reteta fericirii 120 min
|
17:00 | Cabo, iluzii in Paradis 120 min
|
19:00 | Iubirea are numele tau 120 min
|
21:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
22:00 | Trei surori 60 min
|
23:00 | Dragoste in alb si negru 75 min
|
00:15 | Mama vitrega-iubirea schimba tot 60 min
|
01:15 | Iubirea are numele tau 105 min
|
03:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
04:00 | Trei surori 60 min
|
05:00 | Dragoste in alb si negru 60 min
|
06:00 | Iubirea are numele tau 120 min
|