Aracely Aramabula va juca în remake-ul unei telenovele foarte iubite de public

Aracely Aramabula va juca în remake-ul unei telenovele foarte iubite de public
Autor: Alexandra Simion Data publicarii: 05 Iulie 2022

„La Madrastra“, serialul mexican care a făcut furori acum 17 ani, va fi reeditat cu o nouă distribuție.

Aracely Aramabula tocmai a început filmările la noua „La Madrastra“/ „Mama vitregă“, un remake al producției omonime care a avut succes în anul 2005 și ai cărei protagoniști au fost Victoria Ruffo și César Évora.

Frumoasa actriță îi va da replica lui Andres Palacios, actorul chilian care s-a făcut remarcat în seriale precum „Uzurpatoarea“, „Imperiul minciunilor“ și „Amazoanele: lupta pentru fericire“.

Producătorii de la Televisa au vrut să păstreze câteva figure și din vechea distribuție, așa că le vom revedea pe micile ecrane pe Martha Julia și Cecilia Gabriela. Lor li se vor alătura Gabriel Soto, Marisol del Olmo, Juan Martín Jauregui, Marco Treviño și Adrián Di Monte.

„Voi avea un rol mic, însă foarte important în poveste“, spune Gabriel Soto, pe care fanele de-abia așteaptă să-l revadă.

Și, nici bine n-au început filmările, că deja există știri picante despre protagoniști. Aracely Aramabula și Andres Palacios s-ar săruta cam cu foc, spun martorii. „Totul indică că între Aracely și Andrés există o chimie excelentă și, de asemenea, o prietenie pentru că au glumit și s-au distrat pe platouri”, a spus o sursă apropiată.

Ultima colaborare a lui Aracely cu cei de la Televisa a fost în 2009-2010, când a filmat telenovela “Inima sălbatică.” De atunci, actrița în vârstă de 47 de ani a apărut doar în producții ale companiei americane Telemundo: “Diamantul nopții” (“La Patrona”), “Fugara” (“Los miserables”), “La doña” și “El señor de los cielos”.

Potrivit celor de la TV y Novelas, filmările vor dura 4 luni și cel mai probabil serialul va avea 45 de episoade.

FOTO: Instagram

Program Acasa TV
  • Joi
  • 06:00 Inima nu minte
    120 min
    08:00 Acea fata
    60 min
    09:00 Ingeri tacuti
    60 min
    10:00 Nu-i nimeni ca mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Esmeralda
    60 min
    13:00 Dragostea si banii
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Pamantul, Soarele si tu
    60 min
    17:00 Iubirea din mine
    120 min
    19:00 Inima nu minte
    120 min
    21:00 Acea fata
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Numele meu e Riza
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Acea fata
    60 min
    02:00 Trei surori
    165 min
    04:45 Ce se intampla, doctore?
    30 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Inima nu minte
    120 min
Modifică setările cookies