Marii actori dispăruţi, care au făcut senzaţie în „Inimă de ţigan“: Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Florina Cercel, Vladimir Găitan

Marii actori dispăruţi, care au făcut senzaţie în Inimă de ţigan : Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Florina Cercel, Vladimir Găitan
Autor: Alexandra Simion Data publicarii: 07 Septembrie 2022

Reluarea serialului fenomen nu e doar o rememorare a celor mai bune replici, pline de miez, dar şi revederea unor mari actori, dispăruţi dintre noi prea curând.

Sunt deja 15 de ani de la filmările pentru „Inimă de ţigan“, ani în care cei din distribuţia filmului s-au căsătorit, au emigrat, au făcut copii, au divorţat, dar, din păcate, unii dintre ei ne-au şi părăsit.

Primul mare dispărut a fost Gheorghe Dinică, pe 10 noiembrie 2009. Interpretul lui Aurică din „Inimă de ţigan“ a murit in urma unui stop cardiac la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Maestrul Gheorghe Dinică, în vârstă de 75 de ani, era internat de 20 de zile la secţia Terapie Intensivă, din cauza unei infecţii la plămâni, care s-a extins în tot organismul. Se vorbea atunci că ar fi contractat în spital stafilococul auriu, care, pe fondul unei pneumonii severe, ar fi făcut ravagii. Maestrul a lăsat în urmă o lume întreagă de personaje, inegalabil jucate, dar şi câteva cântece de neuitat, pe care le imprimase pe un disc, alături de bunii săi prieteni Ştefan Iordache şi Nelu Ploieşteanu.

Pe 21 august 2016, ne părăsea şi Marin Moraru, care a jucat o mulţime de roluri emblematice, dar şi pe cel al lui Cristofor din „Inimă de ţigan“. La 79 de ani, şi el era internat, primind îngrijiri la Spitalul Elias, în ultimul stadiu al unui cancer pulmonar, deşi se lăsase de fumat cu 20 de ani în urmă. Colegii săi de scenă știau că starea lui de sănătate se datoreză diabetului, de care suferea de mulți ani. Marin Moraru a murit la scurt timp după ce alți trei mari grei ai teatrului românesc: George Alexandru, Mircea Albulescu şi Radu Beligan.

Vara lui 2019 avea să aducă o altă veste tristă: Florina Cercel, una dintre cele mai talentate, dar şi una dintre cele mai frumoase actriţe de la noi, comparată chiar cu Sophia Loren în tinereţe, se stingea din viaţă pe 30 iulie, la 76 de ani, tot din cauza unui cancer pulmonar. Spania din „Inimă de ţigan“ a fost un rol care a bucurat-o nespus, pentru că o aducea în preajma prietenilor săi din teatru. Din păcate, ea suferea de aceeaşi boală care i-a răpit prematur şi soţul, pe doctorul Perian Ioan Liviu, care a murit la doar câţiva ani după nuntă. La acea vreme, actriţa avea doar 29 de ani şi a rămas cu o mare neîmplinire, după ce a pierdut o sarcină în şase luni, din cauza unui turneu lung şi obositor: „Aş fi avut azi un băiat. Aş fi dorit să fiu mamă. Am o rezervă necheltuită de iubire faţă de copii“.

Pe 10 noiembrie se vor împlini doi ani şi de la trecerea în nefiinţă a lui Vladimir Găitan, profesorul Toma din „Inimă de ţigan“. Fix la 11 ani de la moartea lui Gheorghe Dinică, Găitan, unul dintre actorii preferaţi ai lui Sergiu Nicolaescu, spunea „Adio“ acestei lumi, la vârsta de 73 de ani, după ce s-a luptat vreme de 33 de ani cu o boală incurabilă. Puțină lume știe că soţia lui Vladimir Găitan a pierdut 7 copii, „şapte sarcini, în diverse etape, chiar şi copil născut”. Într-un final, au reuşit să aibă doi copii, un băiat şi o fată, Gloria urmându-i tatălui său în carieră.

Telenovela „Inimă de ţigan“ este redifuzată la Acasă TV de luni până vineri, de la ora 22:00.

Program Acasa TV
  • Joi
  • 06:00 Inima nu minte
    120 min
    08:00 Acea fata
    60 min
    09:00 Ingeri tacuti
    60 min
    10:00 Nu-i nimeni ca mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Esmeralda
    60 min
    13:00 Dragostea si banii
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Pamantul, Soarele si tu
    60 min
    17:00 Imbratisarea ta
    120 min
    19:00 Inima nu minte
    120 min
    21:00 Acea fata
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Numele meu e Riza
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Acea fata
    60 min
    02:00 Trei surori
    150 min
    04:30 Acasa la romani
    45 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Inima nu minte
    120 min
Modifică setările cookies