Jucăriile din lemn reprezintă de câțiva ani buni un domeniu de interes pentru părinții care își doresc să le ofere celor mici alternative pentru pasiunile hi-tech, iar producătorii acestora au intuit corect nevoia evadării către activități cu un aer retro, însă reinterpretate pentru contextul actual.
Planul de afaceri pentru un business cu jucării din lemn se dezvoltă pe baza unei idei simplu de înțeles: jocurile capătă și mai mult sens, atunci când cei mici au la îndemână jucării reale, construite cu pasiune pentru imaginația lor.
Dacă discutăm despre realizarea manuală a jucăriilor din lemn, investiția inițială se identifică doar cu produsele achiziționate pentru confecționarea acestora: cantitățile de lemnu necesare, ustensile de prelucrare, soluții pentru tratarea lemnului etc
În cazul în care se dorește o calitate desăvârșită a pieselor lucrate, regăsită la fiecare de element din lemn în parte și obținută într-un timp cât mai scurt posibil, se poate lua în calcul varianta achiziției unei linii de producție. În astfel de condiții, suma necesară deschiderii afacerii poate fi în jur de 50.000 euro.
Mențiuni importante pentru investitorii tentați să deschidă un astfel de business:
Mesterii care lucrează cu lemnul pentru realizarea de jucarii aleg soiuri precum: teiul, fagul, molidul, bradul, pinul sau cireșul. Materia primă poate fi achiziționată fie de la producătorii locali, fie din magazinele de bricolaj.
O altă opțiune pentru comenzile de materii prime și scule de prelucrare este netul. O simplă comandă online aduce acasă toate produsele necesare în realizarea unor jucării de lemn calitative, de la materialul lemnos la polizoare, de la vopsea de lemn la nituri, balamale etc
Așa cum spuneam și mai sus, magazinele de jucării au deja propriii furnizori de produse realizate din lemn, așadar, efortul de a ajunge pe rafturile acestora cu marfă nouă poate implica o serie de costuri pe care încă nu ești pregătit să le suporți.
Însă netul este de partea ta, oferindu-ți uneltele necesare promovării produselor tale, la costuri cât se poate de convenabile, dacă este sa ne raportăm la vizibilitatea în piață de care poți avea parte.
Pentru a înțelege mult mai bine ce înseamnă promovarea produselor tale pe Facebook, Instagram, TikTok sau Youtube, fă-ți temele cât mai bine, pentru că rețelele de social media reprezintă instrumentul cel mai potrivit pentru ca afacerea ta să devină vizibilă.
Un alt mod prin care îți poți promova produsele din lemn pentru copii: târgurile și evenimentele de profil. Chiar dacă acum, pandemia le dă peste cap planurile celor care doresc să își expună produsele la astfel de întâlniri, târgurile atrag (în mod normal) mii de vizitatori, dornici să vadă îndeaproape exponatele.
Lemnul este un material rezistent, ce poate face față cu brio șocurilor mecanice. Prelucrat și întreținut în mod corespunzător, un produs din material lemn poate trece fără probleme testul timpului.
Mai este important de precizat faptul că lemnul nu este un material la fel de toxic pentru sănătatea celor mici, comparativ cu alte materiale utilizate adesea pe piața mondială a jucăriilor: polimeri, plastic samd
Totodată, lemnul este un material cu care se poate lucra mult mai simplu. Materia prima poate fi găsită la orice hipermarket de bricolaj din orașul tău, iar sculele necesare pentru prelucrarea sa se pot comanda online în ce mai mai simplu mod posibil (vezi aici polizoare la cel mai bun pret).
Jucăriile din lemn reprezintă un pariu pe care îl poți câștiga în această nișă dedicată celor mici, dacă mizezi din start pe produse de calitate, o promovare 2.0 pe net și un nivel ridicat de originalitate, în privința poveștilor pe care jucăriile gândite de tine le pot spune!
Foto: Shutterstock
06:00 | Iubirea are numele tau 120 min
|
---|---|
08:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
09:00 | Trei surori 60 min
|
10:00 | Cabo, iluzii in Paradis 120 min
|
12:00 | Mama vitrega-iubirea schimba tot 60 min
|
13:00 | Secretul meu 135 min
|
15:15 | Reteta fericirii 105 min
|
17:00 | Cabo, iluzii in Paradis 120 min
|
19:00 | Iubirea are numele tau 120 min
|
21:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
22:00 | Trei surori 60 min
|
23:00 | Dragoste in alb si negru 75 min
|
00:15 | Mama vitrega-iubirea schimba tot 60 min
|
01:15 | Iubirea are numele tau 120 min
|
03:15 | Indragostiti din interes 60 min
|
04:15 | Trei surori 45 min
|
05:00 | Dragoste in alb si negru 60 min
|
06:00 | Iubirea are numele tau 120 min
|