Iubirea învinge tot, trece peste toate, le iartă pe toate. Distanțe, diferențe de statut sau educație, toate par să dispară. Nu însă și dorințele. Când doi parteneri își doresc lucruri diferite, relația se erodează, iar iubirea dispare, în speranța că va înflori altădată în altă parte.
Realizată de compania Televisa, în colaborare cu Univision, producția „Iubiri fără hotar“/„Amor dividido“ spune povestea de iubire dintre Abril (Eva Cedeño) și Max (Gabriel Soto), doi oameni cu firi opuse, care locuiesc în state diferite (el în SUA, ea în Mexic).
După ce soțul ei, Bruno Garcia (Andrés Palacios), pleacă din țară, având ambiția de-a reuși în Statele Unite, Abril Moreno (Eva Cedeño) devine asistenta personală a lui Max Stewart (Gabriel Soto), un CEO exigent venit din SUA să conducă o companie din Mexic. Acesta îi impune contractual să nu aibă copii, pentru a-i putea fi mereu la dispoziție. Când cei doi se îndrăgostesc, Abril se vede nevoită să-i ascundă lui Max că are un copil cu fostul soț, deoarece acesta nu își dorește niciodată copii. În fapt, Max este rănit, după ce fosta lui soție, Debra Puig (Irina Baeva), a rămas însărcinată și, fără știrea lui, a făcut avort.
Din distribuția filmului mai fac parte Arturo Peniche, Elsa Ortíz, Jessica Mas, Gabriela Rivero și Lambda García.
Serialul „Iubiri fără hotar“ este difuzat la Acasă TV din 28 septembrie de la ora 18.00, urmând ca de joi, 29 septembrie, să fie difuzată de luni până vineri, de la ora 17:00, câte două episoade.
06:00 | Iubirea are numele tau 120 min
|
---|---|
08:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
09:00 | Trei surori 60 min
|
10:00 | Cabo, iluzii in Paradis 120 min
|
12:00 | Mama vitrega-iubirea schimba tot 60 min
|
13:00 | Cununa de lacrimi - povestea continua 120 min
|
15:00 | Reteta fericirii 120 min
|
17:00 | Cabo, iluzii in Paradis 120 min
|
19:00 | Iubirea are numele tau 120 min
|
21:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
22:00 | Trei surori 60 min
|
23:00 | Dragoste in alb si negru 75 min
|
00:15 | Mama vitrega-iubirea schimba tot 60 min
|
01:15 | Iubirea are numele tau 105 min
|
03:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
04:00 | Trei surori 60 min
|
05:00 | Dragoste in alb si negru 60 min
|
06:00 | Iubirea are numele tau 120 min
|