Betty cea urata din New York (primul sezon)

Betty cea urata din New York (primul sezon)
Data publicarii: 23 Februarie 2007

“Betty cea urâtă din New York” (“Ugly Betty”), serial premiat cu două Globuri de Aur şi care şi-a câştigat numeroşi fani în toată lumea, revine ACASĂ, în fiecare luni, de la ora 08:45.

“Ugly Betty” are la bază ideea telenovelei “Betty cea urâtă”, cea mai tare producţie columbiană a tuturor timpurilor! Succesul ei a făcut să existe o Betty care să vorbească germană, rusă, franceză şi iată că, acum, Betty a revenit în SUA şi a răvăşit un public care nu se mai aştepta la astfel de surprize.

Serialul “Ugly Betty” va surprinde telespectatorii ACASĂ cu multe aspecte diferite de formatul original, cu un aer cosmopolit şi va răsturna percepţiile actuale ale frumuseţii şi va reinventa termenul fashion.

Betty Suarez, protagonista serialului este un model de urmat, femeia care se impune prin naturaleţe şi isteţime: “Nu m-am simţit niciodată mai încrezătoare sau mai frumoasă decât atunci când am intrat în hainele lui Betty. Noi, fetele avem ce învăţa de la ea”, a declarat America Ferrera, interpreta lui Betty.

Primul episod al serialului a ţinut în faţa televizorului peste 16 milioane de americani, iar ABC, postul care difuzează serialul, a făcut public faptul că “Betty cea urâtă din New York” a fost cel mai vizionat program din prime-time din 1995 şi până în prezent. Mai mult decât atât, în ziua premierei, peste 100 de femei s-au îmbrăcat în hainele lui Betty, şi-au pus inconfundabila ei pereche de ochelari şi aparatul dentar şi au defilat prin New York.

După doar câteva săptămâni de la marea premieră, “Betty cea urâtă din New York” şi-a adjudecat cu mare succes şi rafale de aplauze două Globuri de Aur pentru: “Cea mai bună actriţă într-un serial de televiziune” (America Ferrera) şi “Cel mai bun serial de comedie”: “Este premiul cel mai important după Oscar. Este o mare onoare şi în acelaşi timp, un vis transformat în realitate”, a mărturisit America Ferrera.

În urma acestor premii şi a audienţelor foarte mari, notorietatea serialului a ajuns până în Camera Reprezentanţilor din Congresul American. În luna ianuarie, deputata Hilda L. Solis a felicitat-o pe protagonista serialului pentru statuetele câştigate, pentru dărâmarea stereotipurilor şi pentru îmbunătăţirea imaginii asupra lumii latino cu ajutorul lui Betty.

Serialului “Betty cea urâtă din New York” are un foarte important as în mânecă! Celebra Salma Hayek este producătorul executiv care a dus această producţie pe primul loc în topurile de audienţe: “Acest serial vorbeşte despre persoane care nu sunt convenţionale prin modul în care se comportă şi arată. Dar, merg mai departe pentru că sunt incredibil de inteligente şi muncitoare”, a declarat vedeta.

Salma Hayek (“Ask the Dusk”, “Once Upon a Time in Mexico”, “Frida”, etc.) va juca şi ea pentru câteva episoade în serialul pe care îl produce şi va uimi printr-un rol extraordinar. Salma Hayek va juca în acest serial alături de mari vedete ale Hollywood-ului precum Vanessa Williams, Naomi Campbell şi Lucy Liu.

“Betty cea urâtă din New York” va inventa un nou stil de viaţă, va fi la modă şi va arăta minunat ACASĂ, în fiecare luni, de la ora 08:45!

“Dallas Morning News”: “Producătorii acestui serial au transformat revista unde lucrează Betty Suarez într-un loc de muncă american, dar au lăsat protagonista să fie tipicul latino, lucru care nu s-a mai întâmplat în televiziune de mulţi ani”

“Chicago Tribune”: “Talentul de care dau dovadă actorii este extraordinar, în special al protagonistei America Ferrera”

“Boston Globe”: “Este un serial câştigător , iar adevărata forţă care-l împinge înainte este Ferrera”

“Houston Chronicle”: “Ferrera este vedeta acestui an. Este pură, încântătoare şi cel mai important, este credibilă".


Titlu Original:Ugly Betty
Regizor/Producatori:James Hayman
Anul de productie:2006
Tara de productie:SUA

Program Acasa TV
  • Joi
  • 06:00 Inima nu minte
    105 min
    07:45 Acea fata
    60 min
    08:45 Ingeri tacuti
    75 min
    10:00 Imbratisarea ta
    105 min
    11:45 Esmeralda
    60 min
    12:45 Dragostea si banii
    135 min
    15:00 Pamantul, Soarele si tu
    120 min
    17:00 Imbratisarea ta
    120 min
    19:00 Inima nu minte
    120 min
    21:00 Acea fata
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Scorpionul
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Acea fata
    45 min
    01:45 Trei surori
    165 min
    04:30 Doctorul casei
    45 min
    05:15 Scorpionul
    45 min
    06:00 Inima nu minte
    120 min
Modifică setările cookies