Rebelde

Rebelde
Data publicarii: 20 Septembrie 2006

Din 5 aprilie, “Rebelde”, telenovela care a ocupat locul I în topurile de audienţă din SUA şi din toate ţările din America Latină în care a fost difiuzată, revine ACASĂ.

"Rebelde" este o poveste plina de iubire, aventură, muzică şi dans, care a declanşat o adevarată isterie în rândul telespectatorilor de pretutindeni, inclusiv din România.

“Elite Way School” este un colegiu privat care se bucură de prestigiu internaţional şi unde au acces numai adolescenţii din înalta clasă socială. Această instituţie are şi un program special de burse pentru tinerii cu puţine resurse financiare; cu toate acestea, puţini din cei înscrişi reuşesc să absolvească colegiul.

Printre tinerii care învaţă la “Elite Way School” se numără Mía, Miguel, Diego şi Roberta care descoperă că au ceva în comun: pasiunea pentru muzică.

Roberta (Dulce María) este fiica unei faimoase cântăreţe, nu este adepta regulilor, iar faptul că a crescut în umbra mamei ei o face să se îndoiască de talentul muzical. Miguel (Alfonso Herrera) a venit din Monterrey cu o bursă de studii, iar adevăratul lui scop este de a se răzbuna pe bărbatul pe care îl învinovăţeşte de moartea tatălui său. Pentru Diego (Christopher Uckermann), fiul unui important politician, muzica nu reprezintă numic mai mult decât un hobby. A moştenit atitudinea arogantă a tatălui său, care nu este niciodată mulţumit de realizările lui Diego.

Mía (Anahí) este veselă, foarte populară între colegi, fiica unui important designer de modă. Este foarte supărată când va afla că tatăl ei s-a îndrăgostit de o femeie foarte vulgară, Alma Rey (Ninel Conde), mama Robertei.

Aceşti patru tineri şi toţi colegii lor vor trăi experienţe care le vor schimba modul de a gândi şi îi vor ajuta să realizeze care este drumul cel mai potrivit pentru viaţa fiecăruia. Tuturor le va face probleme profesorul Enrique Madariaga (Patricio Borghetti) care face parte dintr-o societate secretă, “La Logia”, al cărui scop este să păstreze pură imaginea clasei privilegiate.

 


Titlu Original:Rebelde
Regizor/Producatori:Juan Carlos Munoz; Luis Pardo
Distributie:

Anahí - Mía Colucci
Dulce María - Roberta Pardo
Maite Perroni - Lupita Fernández
Alfonso Herrera - Miguel Arango
Christopher Uckermann - Diego Bustamante
Cristian Chávez - Giovanni Méndez
Enrique Rocha - León Bustamante
Juan Ferrara - Franco Colucci
Ninel Conde - Alma Rey
Patricio Borghetti - Enrique Madariaga
Leticia Perdigón - Mayra Fernández
Karla Cossío - Pilar Gandia
Zoraida Gómez - Jóse Luján Landeros
Jack Duarte - Tomás Goycolea
Angelique Boyer - Vico Paz
Eddy Vilard - Teo Ruiz-Palacios
Rodrigo Nehme - Nico Huber
Estefanía Villarreal - Celina Ferrer
Tiaré Scanda - Galia de Gandía
Felipe Nájera - Pascual Gandía
Pedro Weber 'Chatanuga' - Peter
María Fernanda García - Alicia Salazar
Manola Diez - Pepa
Xóchitl Vigil - Rosa Fernández
Gabriela Bermúdez - Elena Arango
Aitor Iturrioz - Esteban Nolasco
Alejandra Peniche - Damiana de Ferrer

Producător executiv: Pedro Damián
Producător asociat: Luis Luisillo Miguel
Poveste originală de: Cris Morena
Editori: Luis Horacio Valdés, Juan Franco, Julio Abreu
Coregrafie: Fabiola Liera
Scenografie: Mario Sánchez
Coloană sonoră: Rebelde
Versuri şi muzică: Carlos Lara, Max DiCarlo
 


Anul de productie:2004
Tara de productie:Mexic

Program Acasa TV
  • Marți
  • 06:00 Iubirea are numele tau
    120 min
    08:00 Indragostiti din interes
    60 min
    09:00 Trei surori
    60 min
    10:00 Si bogatii plang uneori
    120 min
    12:00 Mama vitrega-iubirea schimba tot
    60 min
    13:00 Cununa de lacrimi - povestea continua
    120 min
    15:00 Reteta fericirii
    120 min
    17:00 Si bogatii plang uneori
    60 min
    18:00 Cabo, iluzii in Paradis
    60 min
    19:00 Iubirea are numele tau
    120 min
    21:00 Indragostiti din interes
    60 min
    22:00 Trei surori
    60 min
    23:00 Dragoste in alb si negru
    60 min
    00:00 Mama vitrega-iubirea schimba tot
    60 min
    01:00 Iubirea are numele tau
    120 min
    03:00 Indragostiti din interes
    60 min
    04:00 Trei surori
    45 min
    04:45 Ce se intampla, doctore?
    30 min
    05:15 Dragoste in alb si negru
    45 min
    06:00 Iubirea are numele tau
    120 min
Modifică setările cookies