Ursuletul Baloo va fi dus in rezervatie, iar artistii de circ vor avea voie sa-l viziteze

Ursuletul Baloo va fi dus in rezervatie, iar artistii de circ vor avea voie sa-l viziteze
Data publicarii: 05 August 2009

Pe de o parte, cei de la Protectia Animalelor sustin ca au procedat bine cand au luat animalul din Pantelimon, unde fusese crescut pana la varsta de un an si patru luni. De cealalta parte, stapanul lui Baloo, nea Mitica, nu vrea sa conceapa viata fara ursul pe care il iubeste nespus.

Dupa ce i s-a interzis sa il viziteze la rezervatie, nea Mitica a pornit din nou la drum, in speranta ca va fi lasat sa il vada macar pentru o clipa.

In toata aceasta poveste cel care are cel mai mult de suferit este insusi Baloo, ursul care nu a cunoscut niciodata viata in salbaticie, ci doar iubirea umana. Nu stim daca i-ar fi mai bine in rezervatie, unde oricum ii este ingradita libertatea, ori langa omul care l-a crescut. Undeva, in mijlocul acestui razboi, un biet animal sufera.

Este ceea ce incercam sa schimbam, impreuna cu oamenii care l-au crescut, dar si cu doamna Cristina Lapis, presedintele asociatiei "Milioane de Prieteni", care a acceptat sa ne vorbeasca deschis despre situatia in care se afla Baloo.

"Locul ursului e in padure, nu in bucatarie. Daca acest urs, care era tot timpul cu botnita, ar fi iesit pe strada si ar fi atacat pe cineva, ce ar fi spus televiziunile? Acest urs traia cu pisici, care sunt purtatoare de rabie, iar Baloo nu era vaccinat”, spune presedinta asociatiei “Milioane de prieteni”.

Cristina Lapis, presedinta asociatiei “Milioane de prieteni" spune ca, atunci cand au fost adusi, ursii aveau dantura distrusa, nu erau deparazitati si aratau jalnic. Baloo era castrat si, in primele zile, a eliminat viermi, din cauza laptelui pe care l-a baut pana acum, lapte pe care ursii salbatici nu il beau in mod normal.

In cateva zile, ursul Baloo va fi dus in rezervatie, iar doamna Lapis le va da voie artistilor de circ sa il viziteze, ca sa constate ca animalului ii e mai bine si e mai fericit acolo. Iar daca artistii vor putea amenaja un spatiu pentru ei si vor obtine autorizatiile necesare, doamna Cristina Lapis s-a angajat ca il va aduce pe Baloo cu aceeasi masina cu care l-a luat de la casa din Pantelimon.


Program Acasa TV
  • Joi
  • 06:00 Inima nu minte
    120 min
    08:00 Acea fata
    60 min
    09:00 Ingeri tacuti
    60 min
    10:00 Nu-i nimeni ca mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Esmeralda
    60 min
    13:00 Dragostea si banii
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Pamantul, Soarele si tu
    60 min
    17:00 Imbratisarea ta
    120 min
    19:00 Inima nu minte
    120 min
    21:00 Acea fata
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Numele meu e Riza
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Acea fata
    60 min
    02:00 Trei surori
    150 min
    04:30 Acasa la romani
    45 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Inima nu minte
    120 min
Modifică setările cookies