Zac Efron şi Vanessa Hudgens formează cel mai îndrăgit cuplu al anului 2008

Zac Efron şi Vanessa Hudgens formează cel mai îndrăgit cuplu al anului 2008
Data publicarii: 28 Decembrie 2008

La sfârşit de an, facem bilanţul şi ne dăm seama ce a fost bun şi ce a fost mai puţin bun în 2008 şi, desigur, ne facem planuri pentru un 2009 încununat de cât mai multe succese.

În acelaşi timp, mulţi dintre noi ne îndreptăm atenţia şi spre cei din jurul nostru. În 2008 am pierdut mulţi oameni valoroşi, mari actori şi mari cântăreţi, dar au fost şi multe celebrităţi care s-au căsătorit în acest an ori s-au bucurat de faptul că au devenit părinţi.

Dacă pentru cei din România aceste bilanţuri au fost făcute şi difuzate deja prin intermediul emisiunii „Poveştiri adevărate”, pentru vedetele din străinătate s-au făcut diverse topuri, printre care unul cu cuplurile preferate de spectatori.

Se pare că Zac Efron şi Vanessa Hudgens, eroii din „High School Musical 3: Senior Year”, cel mai recent film produs de Disney, formează cuplul preferat în aceeaşi măsură de adolescenţi şi de adulţi. Simpaticele personaje interpretate de ei au avut succes la public, astfel că cei doi sunt pe primul loc în topul celor mai iubite cupluri ale anului 2008, top realizat de FoxNews.com.

Iată care sunt toate cuplurile care au intrat în acest top:

1. Zac Efron şi Vanessa Hudgens
2. Brad Pitt şi Angelina Jolie
3. Halle Berry şi Gabriel Aubry
4. Gwen Stefani şi Gavin Rossdale
5. Liev Schreiber şi Naomi Watts
6. Ellen DeGeneres şi Portia de Rossi
7. Jake Gyllenhaal şi Reese Witherspoon
8. Nicolas Sarkozy şi Carla Bruni
9. Jay-z şi Beyonce Knowles
10. Justin Timberlake şi Jessica Biel

Tu ce părere ai? Care au fost preferaţii tăi în acest an?

Program Acasa TV
  • Miercuri
  • 06:00 Inima nu minte
    120 min
    08:00 Leylifer
    60 min
    09:00 Ingeri tacuti
    60 min
    10:00 Nu-i nimeni ca mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Esmeralda
    60 min
    13:00 Dragostea si banii
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Fata cu ochi de onix
    60 min
    17:00 Iubirea din mine
    120 min
    19:00 Inima nu minte
    120 min
    21:00 Leylifer
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Numele meu e Riza
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Leylifer
    75 min
    02:15 Trei surori
    150 min
    04:45 Ce se intampla, doctore?
    30 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Inima nu minte
    120 min
Modifică setările cookies