El a devenit celebru nu doar datorită confruntărilor de K1, ci și grație primei ediții a show-ului “Gospodar fără pereche”, de la PRO TV, la care a participat alături de alți patru concurenți.
În familia lui, meseria de cioban merge din tată în fiu, iar ferma unde lucrează are 1.000 de oi și 30 de porci. Atunci când nu este cu oile, merge și luptă în ring. A ajuns să se bată după ce l-a văzut pe Cătălin Moroșanu, pe care vrea să-l întreacă.
În urmă cu aproape trei ani, Bogdan Năstase s-a căsătorită cu Mădălina, o asistentă medicală din Iași, și au împreună două fetițe.
"Mă simt împlinit acum. Fac ceea ce îmi place și am o familie frumoasă. Sunt mândru că am evoluat, dar sunt mândru mai ales de originile mele. Când intru în ring cu acel cojoc de blană, parcă îmi iau energia din zilele când eram singur pe câmp și mă trezeam cu haita de lupi. Nu doar că nu îmi este rușine cu originea mea, dar uneori chiar mai merg acasă la ai mei să îi ajut la stână", povestește luptătorul.
Ciobanul din Coarnele Caprei care a ajuns campion mondial la box
Bogdan Năstase este, la orgini, cioban, la fel ca tatăl și bunicul său. În ultimii trei ani a devenit, însă, celebru în ring, acolo unde, aproape în fiecare partidă, a făcut senzație. S-a transformat într-unul dintre cei mai temuți luptători din România, iar fanii sunt înnebuniți după el, mai ales că aplică tactica “totul sau nimic”.
Foto Facebook
06:00 | Iubirea are numele tau 120 min
|
---|---|
08:00 | Povestea de pe insula 60 min
|
09:00 | Trei surori 60 min
|
10:00 | Sa invingi destinul 120 min
|
12:00 | Mama vitrega-iubirea schimba tot 60 min
|
13:00 | Cununa de lacrimi - povestea continua 120 min
|
15:00 | Reteta fericirii 120 min
|
17:00 | Sa invingi destinul 120 min
|
19:00 | Iubirea are numele tau 120 min
|
21:00 | Povestea de pe insula 60 min
|
22:00 | Trei surori 60 min
|
23:00 | Dragoste in alb si negru 60 min
|
00:00 | Mama vitrega-iubirea schimba tot 75 min
|
01:15 | Povestea de pe insula 60 min
|
02:15 | Trei surori 45 min
|
03:00 | Cununa de lacrimi - povestea continua 90 min
|
04:30 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
05:00 | Dragoste in alb si negru 60 min
|
06:00 | Iubirea are numele tau 120 min
|