Trucuri pentru o manichiura perfecta in functie de forma unghiilor

Trucuri pentru o manichiura perfecta in functie de forma unghiilor
Data publicarii: 25 Ianuarie 2017

Lacul de unghii poate corecta micile imperfecţiuni ale unghiilor tale, dar, în acelaşi timp, se poate transforma într-un duşman al lor dacă nu îl foloseşti pe cel potrivit. Forma degetelor şi a unghiilor este întotdeauna pusă în evidenţă de oja pentru care optezi.

Există câteva reguli pe care trebuie să le respecţi cu privire la forma unghiilor şi a degetelor dacă vrei să ai mâini perfecte.

Dacă ai degete scurte şi groase, cu o formă nu foarte bine definită, palme largi şi unghii pătrate, cea mai bună alegere pentru tine este manichiura franţuzească. În felul acesta, lunula (zona în formă de semilună care se află la baza unghiei) va arăta cât mai natural posibil. Astfel, unghiile tale nu vor mai părea atât de mari.

Nu este recomandat să foloseşti un lac de unghii de culoare deschisă, cu textură sidefie. De asemenea, evită să aplici elemente decorative pentru unghii deoarece acestea atrag atenţia asupra lor. Optează pentru un stil cât mai discret.

În cazul în care ai degete lungi şi subţiri, iar unghiile sunt asemenea degetelor, esti o persoană norocoasă. Poţi folosi toate culorile şi tipurile de lac de unghii precum şi accesorii diverse. Reţine însă că trebuie să acorzi o atenţie deosebită formei unghiilor. Dacă sunt uşor încovoiate la vârfuri, trebuie să le pileşti bine pentru a le da o formă ovală, cât mai naturală.

Dacă ai degete lungi şi subţiri dar unghiile tale sunt mici, este indicat să utilizezi un lac de unghii de culoare deschisă, cu o textură sidefie, deoarece va da iluzia de unghii mari. Accesoriile potrivite sunt inelele cu multe pietre, rotunde sau pătrate.

Program Acasa TV
  • Vineri
  • 06:00 Inima nu minte
    120 min
    08:00 Leylifer
    60 min
    09:00 Ingeri tacuti
    60 min
    10:00 Nu-i nimeni ca mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Esmeralda
    60 min
    13:00 Dragostea si banii
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Fata cu ochi de onix
    60 min
    17:00 Iubirea din mine
    120 min
    19:00 Inima nu minte
    120 min
    21:00 Leylifer
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Numele meu e Riza
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Leylifer
    75 min
    02:15 Trei surori
    150 min
    04:45 Ce se intampla, doctore?
    30 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Pe firul iubirii
    120 min
Modifică setările cookies