(P) 9 lucruri de care să ţii cont în îngrijirea tenului tău

(P) 9 lucruri de care să ţii cont în îngrijirea tenului tău
Data publicarii: 20 Decembrie 2019

Frumusețea radioasă, încântătoare, cea care va străluci indiferent de vârstă, nu ține numai de darurile pe care le-am primit de la Mama Natură, cât de grija și dragostea pe care le dovedim față de propria noastră ființă.

Și, din acest punct de vedere, îngrijirea tenului este nu un moft sau un capriciu, ci o datorie sfântă pe care o avem pentru noi.

Și, mai important poate, îngrijirea tenului nu este legată exclusiv de utilizarea unor produse scumpe, cât de înţelegerea desăvârșită a nevoilor tenului tău, de consecvență și, mai ales, de iubire. 

În afară de acestea, noi îți spunem care sunt cele mai importante sfaturi primite de la specialiști pentru a avea un ten de milioane! Vezi despre ce e vorba în rândurile de mai jos!

Cum să îți îngrijești tenul: 9 trucuri de care să ții cont

Îngrijirea tenului e un capitol la care e musai să excelezi cât mai devreme posibil. Învață aspectele esențiale la 20 de ani, repetă-le cu sârguință la 30 și apoi stăpânește-le la perfecție pentru tot restul vieții. 

Dincolo de creme și loțiuni, iată care sunt trucurile aplicate de specialiști care îți vor asigura o piele netedă, catifelată și luminoasă.

1. Nu merge niciodată la culcare fără să te demachiezi!

Demachierea e sfântă și practic ea reprezintă baza îngrijirii tenului. Și da, curățarea tenului e esențială chiar și atunci când nu te-ai machiat, fiindcă nu numai produsele cosmetice trebuie îndepărtate de pe chip, ci și poluarea, noxele, praful, sebumul și așa mai departe. 

Frumoasele coreence, femeile cu un ten perfect, au creat un ritual aproape sacru al demachierii, în care impuritățile și makeup-ul sunt eliminate în mai mulți pași, dar dacă ai o apă micelară și o spumă/ulei/gel/loțiune de demachiere pentru curățare în profunzime e mai mult decât suficient. Nu sări însă niciodată peste acest pas!

2. Tenul are nevoie de hidratare.

Dacă nu îi poți asigura tenului un aer curat în lumea complicată în care trăim, ai însă hidratarea la îndemâna ta. Foarte important, aceasta trebuie să vină și de la interior, și de la exterior. 

Așa că bea apă multă, consumă fructe și legume proaspete și răsfață-te zilnic cu câte un ceai plin de antioxidanți. Firește, abonează-te și la o combinație magică de ser și cremă de față, care să hrănească tenul, să îi ofere protecția de care are nevoie și aportul în lupta anti-age.

3. Exfoliază, dar cu blândețe.

Îndepărtarea impurităților de pe ten prin demachiere e primul pas, eliminarea celulelor moarte e al doilea. Reține că exfolierea în profunzime nu este utilă doar pentru a revela un ten luminos și a elimina petele pigmentare și urmele de la coșuri, dar și pentru a stimula regenerarea celulară și pentru a combate astfel eficient îmbătrânirea țesuturilor. 

Renunță însă la exfolianții cu particule abrazive care se pot dovedi prea duri și ai încredere în exfolierea chimică: industria cosmetică a dezvoltat numeroase produse pe bază de acizi care pot fi folosite în deplină siguranță acasă. 

Lecția de reținut? Acizii AHA dizolvă celulele moarte de la suprafață, vinovate de încărcarea porilor și de aspectul tern al pielii, în timp de BHA acționează în profunzime, prevenind acneea.

4. Ferește-te de soare și poartă întotdeauna SPF!

Poate cel mai important sfat legat de îngrijirea tenului constă în a te feri de soare pe cât posibil. Radiațiile ultraviolete sunt principala cauză a îmbătrânirii pielii și nici nu mai amintim de riscul de a dezvolta cancer.

Poartă pălării, doar nu degeaba sunt atât de chic, și așterne neapărat o cremă cu factor de protecție solară de minimum 50 înainte de a ieși afară, în soare.

Sursa foto: Pexels

5. Hrănește-ți tenul cu vitamina C!

Dacă ar trebui să alegem o singură vitamină care să facă minuni pentru pielea noastră, aceea ar fi, cu siguranță, vitamina C! 

Potențialul său antioxidant neutralizează radicalii liberi din atmosferă, dar acest nutrient este magnific și datorită capacității ridicate de energizare a pielii și grație abilității sale de a preveni îmbătrânirea prematură. 

Hrănește-ți draga piele cu vitamina C atât printr-o alimentație bogată în citrice, fructe de pădure și legume, dar și prin aplicarea unui serum care să conțină atât de prețuitul nutrient.

6. Dormi suficient!

Crede-ne, cele câteva ore pe care le rupi odihnei și le oferi cu generozitate serialului tău preferat se vor număra în ridurile de pe chipul tău. 

Bifează neapărat 7-8 ore de somn pe noapte, dar ține cont de faptul că la fel de important este și intervalul în care te odihnești: poate părea o performanță olimpică, dar fă tot posibilul să pui capul pe pernă înainte de ora 12. 

Și, dacă tot vorbeam despre fețe de pernă, investește într-una de satin, dat fiind faptul că cele de bumbac pot cauza frecarea agresivă a tenului și pe cale de consecință formarea nedorită a ridurilor.

7. Însoțește aplicarea cremei de câteva mișcări de masaj!

Crema potrivită e un elixir al tinereții, dar devine o adevărată binecuvântare în îngrijirea pielii atunci când este aplicată prin mișcări de masaj. 

Astfel este intensificată circulația sângelui, pielea este mai proaspătă și mai netedă, iar formarea ridurilor este descurajată. Ce mai ajută? Să stai cu capul în jos circa 3 minute pe zi: fie la yoga, fie într-o postură independentă care se dovedește uluitor de relaxantă.

8. Curăță în mod regulat pensulele de machiaj.

Nici nu vrei să te gândești ce dezastru atârnă de bieții peri! Imaginează-ți o combinație de produse de machiaj, sebum de pe fața ta, uleiuri și mai ales o populație numeroasă de bacterii: iată sursa acneei și a porilor tăi supraîncărcați. 

Conform experţilor, curăță pensulele de fond de ten și corector o dată pe săptămână, pe cele de fard de două ori pe lună și restul o dată pe lună. Cum le oferi o baie binemeritată? 

Mai întâi toarnă puțin șampon în mână, umezește pensula și apoi maseaz-o cu soluția de curățare direct în palma ta. Clătește până ce apa rămâne curată, elimină apa cu un prosop și lasă la uscat pe șervețel.

9. Caută ingredientele de îngrijire și în formula produselor de makeup.

Până acum, cream o distincție clară și artificială între îngrijirea tenului și machiaj. Din fericire, industria cosmetică a reușit să ne spulbere preconcepțiile, creând produse de makeup îmbogățite cu super ingrediente benefice în îngrijirea tenului.

Astfel, nu te mai mulțumi cu orice atunci când te machiezi și achiziționează un fond de ten profesional care nu numai că va corecta imperfecțiunile și va oferi un finiș luminos și uniform tenului, dar îl va și îngriji cu dragoste și loialitate. 

Este cazul fondului de ten hidratant pentru ten sensibil, alergic și uscat Paese Collagen Moisturizing Foundation, ce conține panthenol, colagen și extracte de aloe vera, calmând și hidratând pielea.

Sursa foto: Pastel3

Fond de ten hidratant pt. ten sensibil, alergic si uscat– Paese Collagen Moisturizing Foundation 30 ml (11 nuante)

https://www.pastel3.ro/products/paese-expert-foundations-moisturizing-fond-de-ten-expert-hidratant-pentru-ten-sensibil-alergic-si-uscat

Îngrijirea tenului nu e o știință intangibilă, nu e chimie avansată, ci e dragoste și consecvență. 

Nu te abate de la sfaturile pe care le-am adunat de la specialiști și vei fi uimită de frumusețea, tinerețea și luminozitatea pielii tale. 

Program Acasa TV
  • Vineri
  • 06:00 Inima nu minte
    120 min
    08:00 Acea fata
    60 min
    09:00 Ingeri tacuti
    60 min
    10:00 Nu-i nimeni ca mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Esmeralda
    60 min
    13:00 Dragostea si banii
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Pamantul, Soarele si tu
    60 min
    17:00 Imbratisarea ta
    120 min
    19:00 Inima nu minte
    120 min
    21:00 Acea fata
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Numele meu e Riza
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Acea fata
    60 min
    02:00 Trei surori
    150 min
    04:30 Acasa la romani
    45 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Pe firul iubirii
    120 min
Modifică setările cookies