În fiecare seară, de luni până vineri, de la ora 20:00, Acasă, câte un bucătar amator va găti pentru patru invitați pe care nu îi cunoaște și va pregăti o surpriză menită să destindă atmosfera. La sfârșitul săptămânii, vom afla cine a strâns cel mai mare număr de puncte și va fi desemnat „Cea mai bună gazdă a unei petreceri la cină”.
Maria, Alexandra, Mirela, Cătălin și Alex sunt cei cinci concurenți de săptămâna aceasta. Bucătarul amator care va deschide seria de cine este Maria. Tânăra de 25 de ani își va delecta invitații cu un meniu vegan, compus din sushi cu legume și pachețele de vară, legume în lapte de cocos cu orez și biluțe de orez vietnameze.
Preparatele mai puțin obișnuite nu vor fi pe placul concurenților: „Am avut impresia că avem o sarma moldovenească în farfurie”, „Gustul aperitivului nu e chiar pe placul meu”, „Pachețelele arată precum sarmalele crude”, „A fost dulce o secundă și după mi-a luat gura foc” vor fi câteva dintre comentariile oaspeților Mariei.
Totuși, cei patru se vor arăta înduioșați de povestea de viață a gazdei: „Am fost bolnavă. Am avut cancer la sân și am făcut chimioterapie. Te zguduie puțin și te face să îți regândești viața din toate punctele de vedere”, va povesti femeia de doar 25 de ani. Cătălin se va declara profund impresionat de cele auzite: „Ce m-a uimit este că nu a luat boala pe care a avut-o drept o tragedie. Maria mi-a dat o lecție de viață. Este un om puternic din cap până în picioare. Este o viață plină de viață”. „Este un om extrem de puternic și a reușit să privească și să trăiască viața altfel”, va completa Mirela.
Pentru a afla ce note va primi Maria, dar și cum se vor descurca restul concurenților de săptămâna aceasta și cine va câștiga premiul de 5.000 de lei, urmăriți Mâncare pe care, de luni până vineri, începând cu ora 20:00, Acasă. Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.
06:00 | Casa, super-casa 165 min
|
---|---|
08:45 | Lectii de viata 75 min
|
10:00 | Jumatati perfecte 105 min
|
11:45 | Betty in New York 195 min
|
15:00 | Cununa de lacrimi - povestea continua 300 min
|
20:00 | Inima de tigan 90 min
|
21:30 | Inimi vanilate 120 min
|
23:30 | Vlad 60 min
|
00:30 | Betty in New York 165 min
|
03:15 | Inimi vanilate 90 min
|
04:45 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
05:15 | Vlad 45 min
|
06:00 | Iubirea are numele tau 120 min
|