Concurenții de săptămâna aceasta vor purta haine festive, vor pregăti cele mai delicioase preparate de sărbătoare și vor întreține o atmosferă călduroasă și familială. Teodora Mețiu este curajoasa care va găzdui prima cină. Femeia de 41 de ani va încerca să îi impresioneze pe Adriana Iancu, Diana Pârje, Rodica Elena Știrbu și Emanuel Neagu cu un meniu compus din torta efemer, mușchi cu cartofi sărați și mousse de țelină, spirit de ciocolată cu înghețată bourbon vanilla.
Felurile de mâncare vor face furori printre invitații de la cină: „A fost excelent, mi-a plăcut foarte mult, am mâncat tot”, „Mi-a plăcut maxim”, „Mi s-a părut genial. A fost prima oară când am mâncat așa ceva și mi-a plăcut foarte mult” vor fi câteva dintre reacțiile celor patru concurenți.
Plină de emoție, Teodora își va exprima recunoștința față de atmosfera creată împreună cu oaspeții săi: „Pentru mine, nota cea mai mare a fost reprezentată de prezența lor!”.
Ce surpriză le va pregăti gazda invitaților săi, dar și cum vor decurge celelalte seri festive, vedem la Mâncare pe care, de luni până vineri, începând cu ora 20:00, Acasă. Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.
06:15 | Iubirea are numele tau 105 min
|
---|---|
08:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
09:00 | Trei surori 60 min
|
10:00 | Drumul catre tine 120 min
|
12:00 | Iubire si minciuni 60 min
|
13:00 | Secretul meu 120 min
|
15:00 | Pe aripi de vis 120 min
|
17:00 | Drumul catre tine 120 min
|
19:00 | Iubirea are numele tau 120 min
|
21:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
22:00 | Trei surori 60 min
|
23:00 | Ramai langa mine 60 min
|
00:00 | Iubire si minciuni 60 min
|
01:00 | Iubirea are numele tau 105 min
|
02:45 | Indragostiti din interes 30 min
|
03:15 | Trei surori 45 min
|
04:00 | Acasa la romani 90 min
|
05:30 | Ramai langa mine 30 min
|
06:00 | Iubirea are numele tau 120 min
|