publicat: 19 Ianuarie 2009
Actorii din comedia romantică “Îngeraşii”, Dana Rogoz şi Răzvan Fodor, au fost la videochatul de la www.acasatv.ro, unde Răzvan Fodor a fost cerut de bărbat şi Dana Rogoz a recunoscut că s-a îndrăgostit prima dată în clasa a IX-a.Răzvan Fodor şi Dana Rogoz au spus “prezent” la întâlnirea cu fanii de pe videochatul www.acasatv.ro şi le-au dezvăluit acestora secrete din viaţa lor.
Interpreta lui Ingrid din comedia romantică “Îngeraşii” a recunoscut că s-a îndrăgostit prima dată la 16 ani de un coleg de liceu şi că a trăit, în adolescenţă, o frumoasă poveste de dragoste.
Răzvan Fodor a avut parte de o surpriză de proporţii atunci când o fană l-a cerut de bărbat, prin intermediul videochatului. ”E prima mea participare la un videochat şi nu mă aşteptam să mă ceară cineva de soţ. Cererea în căsătorie m-a surprins dar m-a şi amuzat şi cred că am convins-o pe domnişoara cu pricina cu stilul meu elegant. Glumesc, chiar m-am simţit flatat şi sper că nu am dezamăgit-o dar eu unul nu cred în căsătorii aşa, pe nevăzute”, spune Răzvan.
La videochat fanii au aflat o mulţime de lucuri noi despre vedetele favorite. Dana Rogoz a recunoscut că are voce şi că ştie să cânte, le-a spus fanilor că a avut mai multe porecle şi că, mai nou, şi-a descoperit pasiunea pentru gătit.
Răzvan, care este specialist în bucătărie, nu a scăpat ocazia şi i-a dat câteva sfaturi Danei, dar şi celor de acasă. La insistenţele internauţilor actorul a povestit câte ceva despre prietena lui, Irina, cu care are o relaţie de 5 luni şi care l-a cucerit prin feminitatea ei.
Cele două vedete îndrăgite vor putea fi urmărite, în curând, ACASĂ, într-un nou sezon al comediei romantice “Îngeraşii”.
Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!
GALERIE IMAGINI
| Numele dumneavoastra:* | |
| E-mailul dumneavoastra:* | |
| Numele prietenului dumneavoastra:* | |
| E-mailul prietenului dumneavoastra:* | |