EXCLUSIV! Lucian şi Augustin Viziru îşi numeau mama "terorista", când erau mici şi îi pedepsea!

publicat: 4 Martie 2009

marime text:

Tweet

1. Cum erau Lucian şi Augustin când erau mici? Erau copii cuminţi sau mai degrabă năzdrăvani?
Lucian a fost mai cuminţel, în schimb, Augustin a fost mai năzdrăvan.

2. Care sunt cele mai mari năzbâtii pe care le-au făcut? Dar cele mai mari bucurii pe care vi le-au adus?
Lucian a făcut mai puţine năzbâtii şi de aceea le ţin minte, în schimb, Augustin a făcut multe şi le-am uitat pe toate, dar oricum, niciunul nu a făcut năzbâtii mari. De cele mai multe ori se certau între ei, Lucian era gelos când a venit Augustin pe lume, deoarece vroia în continuare toată atenţia. Dar, totuşi, ei ţin foarte mult unul la altul, încă de când erau mici. De mici au făcut mult sport, au învăţat limbi străine, au avut o copilărie poate puţin diferită de a altor copii.

Cea mai mare bucurie din partea lui Augustin a fost când era în clasa 1, de 8 martie, când a venit cu colier făcut din paste făinoase şi mi-a cântat. Şi, bineînţeles, faptul că acum face actorie, adică ceea ce îi place. Cea mai mare bucurie de la Lucian a fost că s-a apucat de cântat, pentru că în tinereţe şi eu mi-am dorit acelaşi lucru. De asemenea, m-a bucurat faptul că a câştigat campionatul mondial şcolar de tenis la dublu.

3. Cum îi pedepseaţi când nu erau cuminţi?
Păi o cam luau de la mine, tatăl lor nu prea îi certa. Mie îmi spuneau „terorista”. Şi culmea că, deşi era mai cuminte, tot pe Lucian îl pedepseam mai mult. Cred că a fost marcat de asta şi a spus tuturor acest lucru, chiar şi în emisiuni. Odată, când a pierdut un meci, i-am luat rachetele, care erau unele foarte bune, şi le-am dat celui care a câştigat.

4. Aveau înclinaţii artistice? Se întrezărea cariera pe care au ajuns să o urmeze?
Cred că da, ţin minte că de când erau mici făceau prin casă filmuleţe, parodii.

5. Ce anume aţi simţit când i-ai văzut pentru prima dată pe ecran?
A fost cea mai mare satisfacţie a vieţii mele, am crezut că am o inimă cât tot pământul, deoarece asta era şi dorinţa mea cea mai mare şi eu am fost prima care l-a sprijinit pe Lucian când a început să cânte. Nu îmi mai încăpeam în piele de bucurie.

6. Sunteţi mândră de ei? V-aţi fi dorit ca viaţa lor să fie altfel?
Nu mi-aş fi dorit să fie altfel, sunt extraordinari. Normal că sunt mândră, dar nu sunt încrezută!

7. Ce vă doriţi cel mai mult pentru băieţii dumneavoastră? Ce sfaturi le daţi în legătură cu familiile pe care şi le vor întemeia?
Cel mai mult îmi doresc să fie fericiţi. Iar ca sfat, în primul rând să nu fie geloşi, asta este o boală cumplită. Şi să ţină mereu cont de jumătate, pentru că într-un cuplu totul se face în doi, nu de unul singur. Ca să aibă o căsnicie cum am eu cu tatăl lor, de 33 de ani, trebuie să fie înţelegători, să comunice.

Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!