Belissima

Belissima
Data publicarii: 13 Iunie 2008

Această superproducţie Globo Tv ce reuneşte drama, comedia şi misterul, este povestea Júliei (Glória Pires), care conduce una dintre cele mai de succes firme de lenjerie intimă din Sao Paolo şi s-a luptat toată viaţa să scape de sub controlul bunicii sale, Bia (Fernanda Montenegro).

Aceasta i-a reproşat toată viaţa că nu este la fel de frumoasă, şarmantă şi elegantă ca mama ei, care a făcut faimoasă firma Belíssima şi care a murit într-un accident de avion. Júlia se va lupta pentru a fi fericită, în ciuda obstacolelor puse de bunica ei şi a situaţiilor dificile în care o pune destinul.

Din distribuţia acestei telenovele fac parte mari actori brazilieni, printre care şi Fernanda Montenegro, care a fost nominalizată la premiile Oscar, la categoria “cea mai bună actriţă” pentru rolul ei din filmul “Central do Brasil”.

Dintre actorii cunoscuţi publicului român se numără sex-simbolul Reynaldo Gianecchini, care a putut fi urmărit ACASĂ în telenovelele “Legături de familie”, “Culoarea păcatului”, “ Femei îndrăgostite” şi “Şapte păcate” şi Cláudia Abreu, care a jucat în telenovela “Celebritate”.

Actorul Tony Ramos, care-l interpretează în “Belíssima” pe grecul Nikos, este cunoscut publicului de ACASĂ din telenovelele “Femei îndrăgostite”, “Clona” şi “Legături de familie”, iar Lima Duarte din telenovelele “Stăpâna destinului”, “Culoarea păcatului”, iar în prezent telespectatorii îl pot vedea în “Amazonia”.

Actorul Marcello Anthony, care-l interpretează în această telenovelă pe André, iubitul Júliei, a mai făcut parte din distribuţia proiectelor “Stăpâna destinului”, “Femei îndrăgostite” şi “Terra Nostra”, care se difuzează în prezent ACASĂ, în versiune originală, în limba portugheză.

Pe lângă o distribuţie de zile mari, telenovela “Belíssima” este filmată în decoruri de vis din Sao Paolo, Río de Janeiro, Atena, Santorini şi Milos, iar la toate acestea se adaugă o coloană sonoră de excepţie.

Tema muzicală a telenovelei este melodia “Você é linda” interpretată de Caetano Veloso, iar pe coloana sonoră se regăsesc hit-uri internaţionale precum “You’re beautiful”- James Blunt, “Perfect Love”- Simply Red, “Because of you”- Kelly Clarkson şi “All the way”- Michael Bolton.

Scenaristul brazilian Silvio de Abreu, autorul telenovelei “Belíssima” a declarat: “Este o poveste care conţine toate elementele necesare pentru a captiva publicul. Are o eroină care a crescut sub presiunea mitului de frumuseţe al mamei ei (Júlia), un personaj negativ parşiv (Bia), un tânăr seducător (André), un grup de oameni plini de umor, multă intrigă, multă iubire şi puţin mister, pentru că întotdeauna strecor şi puţini fiori în operele mele.”

Sâmbătă şi duminică, de la ora 23:15, telespectatorii ACASĂ pot urmări telenovela braziliană “Belíssima”, o poveste în care ura şi durerea se ascund în spatele frumuseţii.

 


Titlu Original:Belissima
Regizor/Producatori:Carlos Araújo, Gustavo Fernández
Distributie:

Marcello Antony - André Santana
Glória Pires - Júlia Assunpção
Cláudia Abreu - Vitória Rocha
Tony Ramos - Nikos Petrakis
Camila Pitanga - Mônica Santana
Cláudia Raia - Safira Güney
Alexandre Borges - Alberto Sabatini
Pedro Paulo Rangel - Argemiro 'Gigi' Falcão
Leopoldo Pacheco - Cemil Güney
Reynaldo Gianecchini - Pascoal Silva
Irene Ravache - Katina Güney
Lima Duarte - Murat Güney
Paola Oliveira - Giovana Güney Sabatini
Carolina Ferraz - Rebeca Cavalcanti
Letícia Birkheuer - Érica Assunpção
Carmem Verônica - Mary Montilla
Fernanda Montenegro - Bia Falcão
Vladimir Brichta - Narciso Güney 
Cauã Reymond - Mateus Güney
Íris Bruzzi - Guida Guevara
Vera Holtz - Ornela Sabatini
Maria Flor - Taís Junqueira
Thiago Martins - Tadeu Rocha
Bianca Comparato - Maria João Güney de Oliveira
Vitor Morosini - Isaac Güney Schneider
Jussara Freire - Tosca Rodrigues 
Nelson Xavier - Bento Pereira 
Marina Ruy Barbosa - Sabina Rocha Assunpção
Serafim Gonzalez - Aquilino Santana
Cacá Carvalho - Jamanta
Carlos Takeshi - Takai Shigeto
Guilherme Weber - Freddy Schneider
Giácomo Pinotti - Djulian
Marcelo Médici - Fladson Rodrigues
Enrica Duncan - Soraya Güney
Mônica Torres - Karen
Lívia Falcão - Regina da Glória
Juliana Kametani - Suzi Shigeto
Ivone Hoffman - Matilde 
Thomaz Veloso - Toninho
Vya Negromonte - Diva
Nicola Siri - Cyro Laurenza
Sheron Menezes - Dagmar de Souza
Ada Chaseliov - Esther Schneider
Angelita Feijó - Ivete
Marcos Palmeira - Gilberto Moura
Ítalo Rossi - Fernando Medeiros
Eduardo Hashimoto - Ernesto Shigeto
Bruno Perillo - Rogério
Leonardo Carvalho - Edmilson
Lui Mendes - Lourenço
Maurício Moraes - Vlad 
Gianfrancesco Guarnieri - Peppe
Henri Castelli - Pedro Assunção
Murilo Grossi - Lindolfo
Emilio Pitta - Dr.Natanael
Teca Pereira - Rita
Marcella Valente - Cris Moura
Leona Cavalli - Valdete Pereira
Alby Ramos - Joventino


Anul de productie:2005
Tara de productie:Brazilia, Globo Tv

Program Acasa TV
  • Marți
  • 06:00 Inima nu minte
    105 min
    07:45 Leylifer
    75 min
    09:00 Ingeri tacuti
    60 min
    10:00 Nu-i nimeni ca mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Esmeralda
    60 min
    13:00 Dragostea si banii
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Fata cu ochi de onix
    60 min
    17:00 Iubirea din mine
    120 min
    19:00 Inima nu minte
    120 min
    21:00 Leylifer
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    75 min
    23:15 Numele meu e Riza
    60 min
    00:15 Esmeralda
    60 min
    01:15 Leylifer
    60 min
    02:15 Trei surori
    150 min
    04:45 Ce se intampla, doctore?
    30 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Inima nu minte
    120 min
Modifică setările cookies