1 voturi
0 coment.
176 vizite

Valentin Rupiţă, alias nea Fane, intră în cârdăşie cu State Potcovaru

publicat: 7 Martie 2008

marime text:

Ziua de marţi, 11 martie vă va oferi o nouă surpriză în telenovela “Inimă de ţigan”. Valentin Rupiţă a intrat de curând în distribuţia telenovelei şi îl interpretează pe Nea Fane, patronul unui bar.
Valentin Rupiţă, alias nea Fane, intră în cârdăşie cu State Potcovaru

Fane intră în legătură cu State (Gheorghe Visu) şi încearcă să-i intre în graţii, neluându-i niciodată bani pe consumaţie şi pe alte servicii din local, cum ar fi masajele thailandeze. De asemenea, pentru a obţine bani si beneficii de la State, este de acord ca Rodia (Loredana) să cânte la el în bar. Ce se întâmplă de fapt în localul lui Nea Fane, veţi afla marţi seara şi cu siguranţă vă veţi distra copios.

Cât despre rolul lui, Valentin Rupiţă declară că: “De cum a apărut această telenovelă de succes, toata lumea m-a întrebat ce rol o să am pentru că mă potrivesc în peisaj. Deşi atunci nu aveam nicio legătură cu Inimă de ţigan, răspunsul meu era: <<Aveţi răbdare, urmăriţi telenovela şi o să aveţi o mare surpriză>>. Şi iată că acum am început să joc un personaj care mi se potriveşte şi îmi dă ocazia să interpretez un rol cât se poate de original”.

De asemenea, Valentin, care împreună cu fiul său Radu realizează emisiunea Taraf Fm la InfoPro, a mai spus că munca împreună cu echipa de la telenovela “Inimă de ţigan” îl face să se simtă cu adevărat ca într-o familie şi îi dă o mare siguranţă faptul că îi are alături pe Gheorghe Visu, Carmen Tănase, Nicoleta Luciu, Loredana, Cabral, Octavian Strunilă şi mai ales pe regizorul Iura Luncaşu, cu care a mai colaborat la telenovelele “Numai iubirea” şi “Lacrimi de iubire”.

 

Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!

Scrie un comentariu:

Subiect:
Nume:
E-mail:
Comentariu:
Povestiri Adevarate!

 

Povestiri de noapte!

 

La naiba sa povestim!

 

Tripletii de acasa
Ingerasii
Aniela
Regina