25 voturi
26 coment.
4948 vizite
La multi ani, Adriela Morar! De ziua ei, actrita isi doreste o motocicleta! GALERIE FOTO
publicat: 13 Aprilie 2011
marime text:
Pentru Adriela Morar, interpreta araboaicei Yasmine din telenovela “Iubire si onoare”, ce se difuzeaza de luni pana joi, de la 20:30, ACASA, ziua de 13 aprilie este una cu noroc, si mai mult decat atat, reprezinta o adevarata sarbatoare, intrucat astazi implineste 25 de ani.
Telefonul Adrielei a inceput sa sune inca de azi noapte, iar primii care au felicitat-o au fost cele mai importante persoane din viata ei, parintii si fratele ei:
“
Loren, fratele meu, m-a sunat la miezul noptii, iar parintii mi-au dat mesaj tot la 00.00. La noi in familie e o regula, daca suntem acasa, cel sarbatorit este surprins la miezul noptii cu sampanie si tort. Se intampla in fiecare an, de patru ori, si cu toate acestea ne bucuram si suntem surprinsi ca si cum ar fi prima data. Iar daca nu suntem acasa, ne uram “La multi ani!” prin intermediul telefonului. Am primit foarte multe mesaje atat de la oameni dragi, cat si de la persoane de la care nu ma asteptam”, povesteste fericita
Adriela Morar.
De ziua ei, Adriela isi doreste sa fie aproape de cei dragi, sa-si cladeasca o cariera frumoasa si isi mai doreste.. o motocicleta: “
Am foarte multe asteptari de la mine pe plan profesional.. si sper sa-mi depasesc asteptarile. Imi doresc ca anul acesta sa-mi cumpar o motocicleta. Mi-am luat permisul pentru categoria A in luna septembrie a anului trecut. Iubesc sa strabat soselele atat cu masina, cat si pe motocicleta”, spune
Adriela Morar.
Frumoasa actrita de la ACASA isi va petrece ziua de nastere in compania celor mai buni prieteni, care i-au pregatit o surpriza: “
Nu am planuit sa fac nimic, dar pentru ca prietenii ma iubesc si vor sa fie alaturi de mine in aceasta zi, ei s-au gandit sa-mi faca un program despre care inca nu stiu nimic”.
Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!
De ce vi se pare de fite ca Adriela doreste o motocicleta? A muncit pentru ea,nu o vrea cadou.Si oricene viseaza la mai mult.Si eu imi doresc o masina pe care nu mi-o permit,dar a dori e omeneste si chiar indicat sa doresti mai mult de la viata.Iar daca maine mi s-ar schimba viata ca acestei fete si mi-as permite,chiar mi-as lua-o,fara sa tin cont de comentarii rautacioase.Si marii bogatani au fost candva saraci,inseamna ca nu trebuie sa mai evolueze? Ce ati dori ,sa mearga cu autobuzul o viata ca sa para modesta? Sa nu fim ipocriti.
nu te supara adriela dar acum cativa ani erai o simbla fata de pe anina(cluj)cu parinti cu pobleme grave de sanatate acuma iti doresti o motocicleta nu am nimic cu faptul ca vrei sa iti cumper o motocicleta iti urez succes dar nu uita de unde ai pornit daca nu apareai la dansez pentru tine si daca smile nu te lua sub aripa lui nush daca ai mai fi avut asa mari dorinte oricum succes in continuare la multi ani din parte clujenilor
Tu ce iti doresti,ca aceasta fata sa isi puna cenusa in cap toata viataca sa iti para tie modesta.?Esti o ipocrita daca spui ca ai face altfel in locul ei. E normal sa evolueze ,nu crezi?
la multi ani Adriela!
La multi ani Adriela Morar!:-*
stiu cum e cu invidia las ca este trecator si eu vreau sa intru in aceasta lume a acoriei si stiu ca nu e deloc usor
La multi ani Adriela Morar!:-*
esti incredibila. nu ai nevoie de prea multe studii cat timp esti talentat
la multi ani si la multa sanatate
Invidie si iar invidie in voi fetelor...Daca nu are studii in actorie nu inseamna ca e un nimeni...Pur si simplu unii au noroc si fata asta chiar a avut parte de el,asa ca hai sa nu comentam aiureli...La multi ani Adriela...
are studii?sau e o alta vedeta aparuta peste noapte?cand studentii care au studiat teatrul stau fara munca
mie chiar imi placea de ea...dar acum nu...fite....iauzi...o motocicleta??? parca mai ieri erai o sarantoaca pe care nu o cunostea nimeni si care nu avea nici ce sa manance si acuma gata ai fite. vrei motocicleta...dar un yacht nu ti.ar placea?? .....mrg....oricum...la multi ani