3 voturi
2 coment.
785 vizite

Cristi Iacob a învăţat limba italiană pentru rolul mafiotului din “Regina”!

publicat: 9 Februarie 2009

marime text:

Cristi Iacob se alătură numelor mari din distribuţia telenovelei “Regina” într-un rol inedit, pentru care a fost nevoit să înveţe italiană: mafiotul Fabrizio. Telespectatorii îl pot urmări începând de miercuri, 11 februarie, de la ora 20:30 în “Regina”, ACASĂ.
Cristi Iacob a învăţat limba italiană pentru rolul mafiotului din “Regina”!

Actorul a primit bucuros propunerea de a juca în telenovela de mare succes “Regina”, alături de mari actori care i-au fost colegi şi în trecut.

“Am venit mai târziu în această echipă, dar pot să spun că cei care lucrează la „Regina”, şi mă refer la toate departamentele, nu numai la cel artistic, sunt reuniţi în ceea ce se cheamă „o familie”. O familie sudată, prietenoasă şi veselă. Mi s-a confirmat a nu ştiu câta oară că omul sfinţeşte locul. Că oamenii care robotesc pe platourile „Reginei” sunt foarte buni. Că Iura Luncaşu, despre care auzisem lucruri foarte frumoase, e chiar mai mişto decât în descrieri. Iar despre marii actori prinşi în acest proiect, vorbele sunt prea mici. Sunt legende ale artei actoriceşti şi asta o ştiu şi copiii. Mă bucur că majoritatea secvenţelor pe care le am sunt în compania unui mare actor, pe care nu voi înceta niciodată să-l admir şi să-l iubesc şi cu care n-am mai jucat de mult, deşi suntem colegi de teatru: domnul Dan Condurache”, mărturiseşte Cristi.

Rolul interpretat este cel al unui mafiot din trecutul lui Don Luciano (Dan Condurache), a cărui apariţie creează situaţii neplăcute. ”Rolul acesta este unul mai greu de obţinut pentru mine, deoarece regizorii şi publicul mă ştiu mai „zvăpăiat”. Aici o să fiu liniştit şi calm... Un mafiot sicilian, imperturbabil, atent, calculat. Iar un nativ italian, precum este Fabrizio, este greu de jucat. Mai ales pentru cineva care nu ştie deloc italiană. Mă rog, fiecare român „rupe” puţin pe italieneşte, datorită limbii latine care ne clipoceşte prin vene. Sper ca Fabrizio al meu să ajungă la sufletele oamenilor”, adaugă actorul.

Echipa Poveştirilor a fost prezentă în Buftea la primele secvenţe pe care le-a filmat Cristi Iacob pentru ”Regina” şi va transmite telespectatorilor imagini în premieră, marţi, de la ora 22:00, la ”Poveştiri de noapte”, ACASĂ.

 

Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!

GALERIE IMAGINI

Scrie un comentariu:

Subiect:
Nume:
E-mail:
Comentariu:
pysy (2009-07-14 13:56:08)
buna ma numesc nicoleta si sunt o mare atmiratoare a ta. vreau sa iti urez mult succes in continuare........si mias dori foarte mult bine inteles daca se poate sa tinem legatura.............:*:*:*:*:*::* :*:*:*:*:* *:*:*:*:* *::**:*:*
mihaela (2009-06-12 17:29:56)
salut asa cum am mai spus te admir mult si vreau sa iti urez mult succes in continuare si sper sa mai apari prin seriale si de acum in colo.....as vrea sa am ocazia sa stam de vorba dar asta nu stiu daca e posibil...oricum multa bafta
Povestiri Adevarate!

 

Povestiri de noapte!

 

La naiba sa povestim!

 

Tripletii de acasa
Ingerasii
Aniela
Regina