Știai că Mauricio Islas are trei copii? Fiica cea mare tocmai a împlinit 20 de ani

Știai că Mauricio Islas are trei copii? Fiica cea mare tocmai a împlinit 20 de ani
Autor: Alexandra Simion Data publicarii: 06 Octombrie 2022

Camila Islas e primul din cei trei copii ai popularului actor de telenovele.

Cine a prins valul de seriale sud-americane realizate în anii ’90-2000, cu siguranță și-l amintește pe Mauricio Islas (49 de ani) drept cap de afiș în multe dintre telenovele. Ce-i drept, arareori într-un rol pozitiv, trăsăturile lui faciale recomandându-l pentru cel mai sexy „mal hombre“.

După debutul oficial în „Preciosa“, alături de Iran Castillo, Mauricio Islas a dus la rang de artă personajul negativ, construindu-și un rol de neuitat în „Amor Real“ (2003), unde a jucat în compania splendidei Marlene Favela – după ce mai colaborase cu ea și în „El Manantial“ (2001). El și-a continuat ascensiunea artistică punctând un nou succes în „Prisioniera“, unde îi „cădea în brațe“ însăși Gabriela Spanic. Iar cuceririle lui din telenovele nu se opreau aici, Mauricio Islas având șansa să joace de două ori (în „Cielo Rojo“ și „Las Bravo“) și cu regretata Edith Gonzalez, considerată una dintre cele mai frumoase și delicate actrițe latino din generația ei. Pentru ca, în 2016 să o reîntâlnească pe platouri pe Iran Castillo în remake-ul „Perseguidos“, în care întruchipa un șef mafiot.

Cumva, era de înțeles că Mauricio, cu farmecul său, căsătorit prin 2011 cu Patricia Villasaña, să nu rămână prea mult timp fidel unei singure femei – cu atât mai mult cu cât el a fost burlac până la vârsta de 38 de ani! Așa că, după cinci ani de la căsătorie, Mauricio și Patricia puneau punct mariajului lor, rămânând însă în bune relații de dragul fiicei lor, Camila.

Astăzi, Camila Islas a ajuns la vârsta maturității și ceva din înclinațiile artistice ale tatălui său i s-au transmis și ei, Camila ocupându-se cu scrisul, nu cu actoria. După ce-a urmat Universitatea din New York, locuiește mai mult în Statele Unite. Fata păstrează o legătură strânsă cu tatăl său, care obișnuiește să-i comenteze la postări și să puncteze cele mai importante momente din viața ei.

Între timp, Mauricio Islas, a cărui avere e estimată la 17 milioane de dolari, a devenit tatăl a încă doi copii, Emiliano (11) și Frida (7), născuți în timpul relației cu Paloma Quezada, o directoare de televiziune din Texas.

 

 

FOTO: Instagram

Program Acasa TV
  • Sâmbătă
  • 06:00 Pe firul iubirii
    120 min
    08:00 Intrebarea Mesei Rotunde
    60 min
    09:00 Lectii de viata
    60 min
    10:00 O propunere virala
    120 min
    12:00 Aproape de iubire
    180 min
    15:00 Pe firul iubirii
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Povestea de pe insula
    120 min
    20:00 Regina
    90 min
    21:30 Montecristo
    60 min
    22:30 O nunta ca-n povesti
    120 min
    00:30 Regina
    105 min
    02:15 Intrebarea Mesei Rotunde
    60 min
    03:15 Lectii de viata
    45 min
    04:00 Ce se intampla, doctore?
    15 min
    04:15 O nunta ca-n povesti
    105 min
    06:00 Pe firul iubirii
    120 min
Modifică setările cookies