“Persoanjul meu este foarte interesant, prin prisma experientelor prin care a trecut si a lucrurilor care o asteapta in viitor. A avut o copilarie grea, insa este o persoana sincera si deschisa care s-a educat impotriva cliseelor si a prejudecatilor cu privire la originile ei. In plus, reactiile ei vis-a-vis de aceasta noua lume in care patrunde, cea a tiganilor, sunt extrem de surprinzatoare”, a declarat actrita.
Madalina traieste de sase ani in capitala Frantei, unde a venit, la fel ca si personajul ei, pentru studii. In 2002 a primit o bursa la Conservatorul National Superior de Arta Dramatica din Paris si, de atunci, orasul de pe malul Senei i-a devenit o a doua casa. In plus, in urma cu trei ani, Madalina a infiintat impreuna cu prietena ei, regizoarea Alexandra Badea, o companie de teatru iar spectacolele lor sunt jucate pe scene prestigioase din Paris. Pe langa teatru, Madalina continua sa faca si film. Anul trecut a petrecut 4 luni in tara, unde a lucrat la “Copilaria lui Icar” de Alexandru Iordachescu si “Cenusa si Sange”, filmul de debut a lui Fanny Ardant, film care a fost de altfel prezentat anul acesta la Festivalul de la Cannes.
Proiectele in care a fost implicata i-au permis Madalinei sa calatoreasca foarte mult. A vazut o foarte mare parte din Franta, iar vara trecuta a petrecut o luna in Africa, la Brazaville si la Bamako. “Imi place foarte mult sa descopar lumi noi, mentalitati diferite, obiceiuri, traditii, muzica, iar munca mea m-a purtat in foarte multe locuri”, povesteste actrita.
06:00 | Pe firul iubirii 120 min
|
---|---|
08:00 | Doctor de bine - Acasa 30 min
|
08:30 | iBani 30 min
|
09:00 | Lectii de viata 60 min
|
10:00 | Spre Anglia, cu dragoste 120 min
|
12:00 | Aproape de iubire 180 min
|
15:00 | Pe firul iubirii 120 min
|
17:00 | Lectii de viata 60 min
|
18:00 | Povestea de pe insula 120 min
|
20:00 | Regina 90 min
|
21:30 | Montecristo 75 min
|
22:45 | Brutaria casei regale 120 min
|
00:45 | Regina 105 min
|
02:30 | Doctor de bine - Acasa 15 min
|
02:45 | iBani 30 min
|
03:15 | Lectii de viata 45 min
|
04:00 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
04:30 | Brutaria casei regale 90 min
|
06:00 | Inima nu minte 120 min
|