Duminica, 23 noiembrie, Ioana Barbu a fost special guest star in “Doctori de mame”

Duminica, 23 noiembrie, Ioana Barbu a fost special guest star in “Doctori de mame”
Data publicarii: 20 Noiembrie 2008

Ioana Barbu a apărut pentru prima dată în serialul “Doctori de mame” ca special guest star, unde a interpretat o femeie însărcinată care naşte în jacuzzi, duminică, 23 noiembrie, de la 19:30.

Ioana Barbu este cunoscută datorită filmului “Călătorul”, regizat de Florin Filipescu, pentru care a obţinut în 2004 premiul de “Cea mai bună interpretare feminină” dar şi datorită filmului “Legături bolnăvicioase”.

Acum, Ioana poate fi văzută în serialul “Doctori de mame”, unde joacă un rol episodic, iar personajul pe care îl interpretează este Lidia, o gravidă foarte speriată de contracţii, care ţine cu tot dinadinsul să nască la ea acasă, în jacuzzi. Pentru că nu a trecut încă prin experienţa unei sarcini, Ioana s-a documentat serios, ca să îşi intre cât mai bine în rol

“Am vorbit cu prietenele mele care au deja copii, am vorbit cu mama mea, dar oricât de multe informaţii adunam, nu reuşeam să înteleg ce simte o femeie în acele clipe. Cred că a fost unul dintre cele mai grele exerciţii de imaginaţie, dar poate şi cel mai plăcut. Personajul pe care l-am interpretat îmi va rămâne foarte aprope de suflet, pentru că am fost pentru câteva zile mamă şi ce am simţit în acele clipe nu poate fi descris în cuvinte.”

Aflată pentru prima dată pe platourile din Buftea, Ioana s-a adaptat repede echipei din serialul “Doctori de mame”, cu care s-a înţeles foarte bine. ”A fost o experienţă extraordinară să lucrez cu nişte oameni atât de binevoitori, care m-au ajutat să fac faţă unor secvenţe foarte grele. Le mulţumesc tuturor pentru răbdarea pe care au avut-o cu mine la <<prima mea naştere>>”, mai adaugă actriţa.

Alături de alţi actori de renume precum Medeea Marinescu, Vlad Zamfirescu, Constantin Cotimanis, Eugenia Şerban, aţi putut s-o vedeţi pe Ioana Barbu într-o ipostază surprinzătoare din serialul “Doctori de mame”, în episodul difuzat duminică, 23 noiembrie, la ora 19:30, ACASĂ.

Click aici şi vezi site-ul serialului "Doctori de mame"!

 

Program Acasa TV
  • Sâmbătă
  • 06:00 Pe firul iubirii
    120 min
    08:00 Intrebarea Mesei Rotunde
    60 min
    09:00 Lectii de viata
    60 min
    10:00 O propunere virala
    120 min
    12:00 Aproape de iubire
    180 min
    15:00 Pe firul iubirii
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Povestea de pe insula
    120 min
    20:00 Regina
    90 min
    21:30 Montecristo
    60 min
    22:30 O nunta ca-n povesti
    120 min
    00:30 Regina
    105 min
    02:15 Intrebarea Mesei Rotunde
    60 min
    03:15 Lectii de viata
    45 min
    04:00 Ce se intampla, doctore?
    15 min
    04:15 O nunta ca-n povesti
    105 min
    06:00 Pe firul iubirii
    120 min
Modifică setările cookies