12 voturi
0 coment.
932 vizite

Alexandru Coman, câştigătorul emisiunii concurs "În al 9-lea cer", joacă în ’’Îngeraşii”!

publicat: 6 Aprilie 2009

marime text:

Alexandru Coman, câştigătorul marelui premiu din sezonul doi al emisiunii concurs ’’În al 9-lea cer”, şi-a împlinit visul: joacă în comedia romantică ’’Îngeraşii”. Alexandru şi-a făcut debutul în serial, în episodul de marţi, 7 aprilie, de la ora 19:30, ACASĂ.
Alexandru Coman, câştigătorul emisiunii concurs "În al 9-lea cer", joacă în ’’Îngeraşii”!

El interpretează rolul lui Valeriu, fiul lui Chiriac (Vlad Rădescu), care vine dornic să preia conducerea firmelor tatălui său.

Pentru Alexandru, prima zi de filmare pe platourile de filmare din Buftea a fost emoţionantă. ”Mi-a fost greu la început, dar m-am bucurat de încrederea tuturor şi mai ales de răbdarea lor şi am reuşit să trec peste primele secvenţe. Am avut noroc să joc alături de o actriţă minunată,Dana Rogoz, care m-a ajutat enorm în ceea ce aveam de făcut. Dana m-a sfătuit cum să stau în faţa camerei, cum să trec peste micile bâlbe şi peste emoţii’’, mărturiseşte Alexandru.

Învingătorul de la ’’În al 9-lea cer” a avut de filmat şi câteva secvenţe mai dificile, dar s-a descurcat cu brio. ’’Deşi sunt student la teatru, mi-a fost greu când a trebuit să filmez prima secvenţă în care trebuia să mă sărut cu Dana Rogoz. Eram destul de stângaci. Am avut şi de această dată noroc cu profesionalismul Danei, care m-a ajutat foarte mult”.

Alexandru s-a adaptat foarte repede programului din Buftea şi spune că se simte ca într-o mare familie pe platouri. ”M-am înscris la preselecţia pentru ’’În al 9-lea cer’’ nu foarte încrezător în şansa mea şi când am aflat că am câştigat premiul cel mare, un rol într-o producţie Promance, nu mi-a venit să cred. Apoi am venit la filmare, la ’’Îngeraşii”, în Buftea şi m-am simţit ca acasă. Aici toată lumea se ajută, ne distrăm împreună, mi-am făcut prieteni şi învăţ foarte mult de la actorii alături de care am onoarea să joc. Pot spune că visul meu s-a transformat în realitate”, spune emoţionat Alexandru.

Alexandru Coman poate fi urmărit începând de marţi, de la ora 19:30 în comedia care a cucerit inimile românilor, ’’Îngeraşii”, ACASĂ.

 

Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!

GALERIE IMAGINI

Scrie un comentariu:

Subiect:
Nume:
E-mail:
Comentariu:
Povestiri Adevarate!

 

Povestiri de noapte!

 

La naiba sa povestim!

 

Tripletii de acasa
Ingerasii
Aniela
Regina
AmandaO