Georgeta Filitti a adus Bucurestiul de odinioara in studiourile din Buftea

publicat: 30 Iunie 2009

marime text:

Tweet

Adela Popescu, Denis Stefan, Bogdan Albulescu, Sabina Posea, Gheorghe Dinica, Marin Moraru, Dan Condurache, Florina Cercel, Andreea Patrascu, Nicoleta Luciu, Iuliana Luciu, Dana Dembiski, Laura Cosoi, dar si cu alti actori din distributia primului serial de epoca din Romania, care va fi difuzat din toamna, ACASA, au ascultat cu mare interes expunerile doamnei Georgeta Filitti.

Timp de cateva ore bune, actorii adunati intr-un decor pitoresc, pe marginea lacului din studiourile de la Buftea, au uitat de orice griji, de caldura si de vacanta si au urmarit-o captivati pe doamna Georgeta Filitti, care i-a transpus intr-o alta lume, plina de culori si de un parfum deosebit, in Bucurestiul anilor 1900.

Doamna Filitti a vorbit, cu pasiune si cu umor, despre vremurile demult apuse, pe care vedetele ACASA le vor reinvia in cel mai ambitios proiect marca Promance, primul serial de epoca romanesc. Astfel, cei care au urmarit discursul doamnei Filitti au putut afla obiceiurile, atitudinile si uzantele specifice ale epoci, cum erau relatiile dintre servitori si boieri, dintre soti si sotii, dintre copii si parinti, cum se organizau "ceaiurile de la ora 5" si seratele si multe, multe altele.

Doamnele din inalta societate trebuiau sa poarte neaparat corset, sa fie cat mai putin machiate, sa poarte cat mai putine bijuterii si sa fie in ton cu moda de la Paris.

Corsetul le pricinuia si destule neplaceri doamnelor, pe langa faptul ca le arata mai zvelte si mai delicate decat in realitate: de multe ori, era cauza lesinurilor si a indispozitiilor, din cauza firelor foarte stranse. O metoda cam ciudata, la care foarte putine fete din zilele noastre ar apela pentru a avea un ten frumos, era inghitirea unei tenii: acel viermisor era responsabil de paloarea atat de apreciata a domnisoarelor de la 1900. Nu putine erau fetele din lumea buna care faceau, si inca de buna voie!, sacrificiul de a purta in burtica o tenie, pentru fragilitatea si paloarea tenului care le-ar fi facut sa aiba success la pretendentii bogati. Un alt semn distinctiv al fetelor cuminti si onorabile era parul lung, eventual impletit intr-o coada groasa pe spate.

Virginitatea era o conditie “sine qua non” pentru ca o fata sa se poata marita cu un barbat de conditie buna, bogat si respectabil. De aceea, flirturile intre tinerele fete si pretendenti nu mergeau niciodata prea departe, iar cele care “cedau” inainte de casatorie erau considerate de moravuri usoare si aduceau mare rusine asupra familiei lor.

Cum faceau dragoste oamenii acum 100 de ani? Momentele intime ramaneau tainice, insa exista marturii prin intermediul corespondentei private si al proceselor de divort, unde se dadeau in vileag toate dedesubturile unei casnicii. Din cauza conditiei ca fata sa fie virgina inainte de casatorie, foarte multe sotii sufereau mai tarziu de frigiditate, pentru ca nu se puteau adapta atat de usor la realitatea unui trai zi de zi si noapte de noapte alaturi de un strain. Din acest motiv, casniciile la 1900 nu erau foarte fericite, dar destul de putine se sfarseau cu divorturi, comparativ cu zilele noastre, si asta tocmai pentru ca divortul era o procedura dezonoranta, pentru ambele parti (dar mai ales pentru femeie!) si mult mai complicata.

Regulile de politete de acum un secol erau foarte stricte: saluturile trebuiau pronuntate in mod corect – “sarutmana” si nu “modernul” si expeditivul “sar’na”. Salutul barbatilor tineri catre femei era intotdeauna foarte retinut si timid, pentru ca, altfel, domnisoara respectiva se putea simti jignita, daca domnul devenea prea insistent.

Barbatii salutau mereu cu capul descoperit, insa niciodata inainte ca femeia sa le intinda mana. Daca femeia, de exemplu, se simtea ofensata de o discutie cu un strain care avea o reputatie indoielnica, putea, pur si simplu, sa refuze sa ii intinda mana sau sa ii adreseze un cuvant, iar barbatul nu avea ce sa faca.

Discutiile in salon nu se centrau niciodata pe un singur subiect, oricat de interesant ar fi putut fi acesta. Cei care se infierbantau prea tare si monopolizau conversatia pe o anumita tema erau apoi marginalizati si nu mai erau chemati la sindrofii. A fi altfel decat ceilalti era perceput drept o indecenta; in saloanele famiilor bune, se pastra o buna cuviinta plina de discretie.

Aceeasi masura si aceeasi discretie ca si in discutiile de la salon, fara nici cea mai mica exceptie de la controlul gesticii si al tonului vocii, se pastra si in alte ocazii. Sa luam o ipoteza concreta: daca se intampla ca cineva sa afle despre moartea unei rude sau a unui prieten, regulile erau foarte clare, iar bocitul si smulsul parului din cap erau total interzise in lumea buna. Suferinta nu era mai putin intensa, dar oamenii nu se exteriorizau cu atata usurinta ca acum.

Societatea de acum un secol punea foarte mult pret pe politete si formalitate. Desigur ca, in public, se folosea foarte des pronumele de politete, insa in sanul familiei, sotii si prietenii se tutuiau, pastrand totusi un climat de respect.

Relatia copiilor cu parintii era destul de diferita fata de cele din ziua de azi. Desigur ca particularitati existau si atunci, insa, in multe familii “de vaza” copiii care invatau frantuzeste de mici se adresau celor mari cu apelativele “tante” (matusa, in franceza) si “oncle” (unchi, in fr.). Alte familii respingeau rigiditatile si le permiteau copiilor sa le spuna parintilor chiar pe numele lor mic. De la respectul celor mici fata de adulti nu se facea niciodata rabat, iar pedepsele pentru copii mergeau de la privarea de desert, pana la bataie sau chiar biciuire!

Sa nu va inchipuiti ca acum 100 de ani nu existau tineri de bani gata: BA DA! Si erau la fel de petrecareti si pusi pe nazdravanii si distractie ca si in prezent. Tinerii bogati si plini de ifose se numeau pe atunci “dandy” si plecau adesea in strainatate la Paris, iar acolo, destinatiile preferate erau cluburile, in genul faimosului Moulin Rouge. Vara si-o petreceau plimbandu-se pe “Corso”, pe Calea Victoriei in Bucuresti, sau in statiuni si in bai, in Austria sau Germania, mergeau la spectacole si se bucurau de o viata mondena foarte plina.

Tinerele fete nu aveau atata libertate precum baietii, insa aveau si ele micile lor subterfugii, dintre care cel mai folosit era pretextul migrenelor. Aproape ca nu exista fata de conditie buna care sa nu aiba migrene, reale sau inchipuite! “Papa, am migrene, trebuie sa merg la statiune sa ma tratez” si asa se face ca si domnisoarele ajungeau in acele locuri, unde aveau ocazia sa socializeze cu alti tineri, bineinteles, in limitele impuse de acele vremuri.

 

Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!