3 voturi
0 coment.
928 vizite

De joi, 9 aprilie, Simona Mihăescu s-a alăturat distribuţiei din “Îngeraşii”!

publicat: 8 Aprilie 2009

marime text:

Simona Mihăescu, prezentatoarea emisiunii “Reţeta de acasă”, difuzată ACASĂ, s-a alăturat, începând de joi, 9 aprilie, de la ora 19:30, distribuţiei din comedia romantică ’’Îngeraşii”.
De joi, 9 aprilie, Simona Mihăescu s-a alăturat distribuţiei din “Îngeraşii”!

Simona joacă rolul Sandei, cea care va prelua afacerea Mariei Caraiman şi conducerea firmei lui Sergiu (Mihai Petre). Sanda va fi adusă în firmă de Lia (Adela Popescu) şi îndrăgită imediat de micuţii îngeraşi. Pentru actriţa şi prezentatoarea emisiunii ’’Reţeta de acasă’’ a fost o bucurie să vină pe platourile de filmare din Buftea.

Ca la orice început, emoţiile sunt inerente, mai ales că intram într-o echipă sudată, care filma deja de aproape 100 de episoade. M-am adaptat însă repede, am prins, cum s-ar zice, din mers”, mărturiseşte Simona Mihăescu.

Actriţa mărturiseşte că îi place foarte mult onestitatea personajului pe care îl interpretează: “Joc rolul unui director de firmă, o persoană verticală, de caracter, pe care te poţi baza, un personaj pozitiv”, aşa o descrie Simona pe Sanda din comedia romantică ’’Îngeraşii”.

Actriţa se împarte între platourile de filmare din Buftea, scena Teatrului Mic şi filmările pentru emisiunea ’’Reţeta de acasă’’. ”Nu este deloc uşor mai ales în zilele în care şi eu şi soţul meu suntem foarte ocupaţi, iar fiul nostru Matei nu are cu cine să rămână, însă ne descurcăm. Mai ales că îmi place tot ce fac, nu pot renunţa la nimic şi încerc să-mi fac treaba foarte bine, atât pe platourile de filmare, cât şi la teatru’’, spune Simona.

Pe lângă rolul din comedia romantică ’’Îngeraşii’’ şi emisiunea “Reţeta de acasă”, actriţa Simona Mihăescu poate fi urmărită şi pe scena Teatrului Mic în piesele de succes ’’Cum iubeşte cealaltă jumătate’’, “Vedere pe gaura cheii’’ şi ’’Colonia îngerilor’’.

 

Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!

GALERIE IMAGINI

Scrie un comentariu:

Subiect:
Nume:
E-mail:
Comentariu:
Povestiri Adevarate!

 

Povestiri de noapte!

 

La naiba sa povestim!

 

Tripletii de acasa
Ingerasii
Aniela
Regina