Pe vas, doi tineri, Juliana şi Mateo, se cunosc şi se îndrăgostesc, dar fericirea le este umbrită de tragedie: izbucneşte ciuma, iar părinţii fetei şi alţi pasageri mor şi sunt aruncaţi în mare. Mateo însuşi se îmbolnăveşte, dar supravieţuieşte îngrijit de iubita lui. După o lună, vaporul ajunge în sfârşit la destinaţie, la Porto de Santos, iar destinul celor doi tineri se schimbă dramatic, forţându-i să apuce pe drumuri diferite.
Juliana este luată de familia lui Francesco Magliano, un bogat bancher italian, vechi prieten al tatălui ei, în timp ce Mateo se angajează pe imensa plantaţie de cafea a puternicului Gumercindo. Totuşi, îndrăgostiţii nu vor înceta să se caute unul pe celălalt… Scenariul este opera lui Benedito Ruy Barbosa, unul dintre cei mai celebri autori brazilieni. El a scris şi "Războiul pasiunilor" (O Rei do gado), care a putut fi urmărit pe postul ACASĂ. Barbosa şi-a propus să descrie ultimul secol de istorie braziliană, într-o trilogie care începe cu "Terra Nostra".
Această primă parte acoperă peste trei decenii, aproape patruzeci de ani de istorie trăită la intensitate maximă de imigranţii italieni, care s-au aventurat să traverseze Atlanticul în căutarea unui pământ nou şi a unei vieţi mai bune. Minuţioasa documentare istorică i-a fost asigurată scriitorului de către fiicele sale, Edmara şi Edilene Barbosa. De fapt, în "Terra Nostra" se prelucrează povestea autentică a familiei regizorului Jayme Monjardim, ai cărui strămoşi italieni au plecat din Neapole în 1870, pentru a se stabili în Sao Paulo. Jayme Monjardim este urmaşul direct al lui Francisco Matarazzo, personaj cu loc bine stabilit în istoria Braziliei.
Asemănările dintre filmul american "Titanic" şi "Terra Nostra" sunt evidente. Exact ca Jake şi Rose (Leonardo DiCaprio şi Kate Winslet), Mateo şi Juliana se îndrăgostesc pe vapor. Primele două episoade din "Terra Nostra" s-au turnat în Anglia, la South Hampton, portul din care a plecat Titanicul pe drumul său fără întoarcere. Numele vaporului din "Terra Nostra" este 'Andrea I', dar în realitate a fost folosit vasul britanic 'S.S. Shieldhall'. În prima lună de producţie a telenovelei "Terra Nostra", Rede Globo a cheltuit 2.500.000 de dolari, din care 1.000.000 de dolari doar pentru primul episod.
Uvertura telenovelei "Terra Nostra", intitulată "Tormenta d'amore", este cântată în duet de fenomenala soprană britanică de 13 ani Charlotte Church şi tenorul brazilian de origine italiană Agnaldo Rayol, acompaniaţi de London Studio Orchestra. Distribuţia din "Terra Nostra" este dominată de actori tineri, în frunte cu cei doi protagonişti - Thiago Lacerdas şi Ana Paula Arósio. Lor li s-au alăturat actori de mare forţă, precum Antônio Fagundes, Raúl Cortez, Ângela Vieira, Débora Duarte, Odilon Wagner.
nu dati dupa acest frumos serial Rebelde..cu tot respectul e o banalitate si in plus l-ati mai dat de nu stiu cate ori...nu se merita .Mai bine dati ceva mai vechi, ceva care nu l-ati mai dat de ceva vreme ...nu stiu ce sa zic dati si voi o telenovela venezueleana sau pastrati ideea si dati ceva brazilian cum ar fi Ciocolata cu piper care nu l-ati mai dat in reluare pana acuma..ar fi ceva frumos...oricum am incredere in cei de pe acasa ca vor da ceva care merita nu o ******** care abia am mai fost.****** rog!!!
acest superb serial, se difuzeaza numai noaptea, de ce? Nu exista o identificare pe site-ul acasa tv a difuzarii acestui serial si iarasi, de ce?
****** rog difuzati alondra
imi pare rau ca se ****** termina
difuzati alondra ****** rog