"Rebelde" este o poveste plina de iubire, aventură, muzică şi dans, care a declanşat o adevarată isterie în rândul telespectatorilor de pretutindeni, inclusiv din România.
“Elite Way School” este un colegiu privat care se bucură de prestigiu internaţional şi unde au acces numai adolescenţii din înalta clasă socială. Această instituţie are şi un program special de burse pentru tinerii cu puţine resurse financiare; cu toate acestea, puţini din cei înscrişi reuşesc să absolvească colegiul.
Printre tinerii care învaţă la “Elite Way School” se numără Mía, Miguel, Diego şi Roberta care descoperă că au ceva în comun: pasiunea pentru muzică.
Roberta (Dulce María) este fiica unei faimoase cântăreţe, nu este adepta regulilor, iar faptul că a crescut în umbra mamei ei o face să se îndoiască de talentul muzical. Miguel (Alfonso Herrera) a venit din Monterrey cu o bursă de studii, iar adevăratul lui scop este de a se răzbuna pe bărbatul pe care îl învinovăţeşte de moartea tatălui său. Pentru Diego (Christopher Uckermann), fiul unui important politician, muzica nu reprezintă numic mai mult decât un hobby. A moştenit atitudinea arogantă a tatălui său, care nu este niciodată mulţumit de realizările lui Diego.
Mía (Anahí) este veselă, foarte populară între colegi, fiica unui important designer de modă. Este foarte supărată când va afla că tatăl ei s-a îndrăgostit de o femeie foarte vulgară, Alma Rey (Ninel Conde), mama Robertei.
Aceşti patru tineri şi toţi colegii lor vor trăi experienţe care le vor schimba modul de a gândi şi îi vor ajuta să realizeze care este drumul cel mai potrivit pentru viaţa fiecăruia. Tuturor le va face probleme profesorul Enrique Madariaga (Patricio Borghetti) care face parte dintr-o societate secretă, “La Logia”, al cărui scop este să păstreze pură imaginea clasei privilegiate.
daca ****** intereseaza in mod special sa vedeti povestiel protagonistilor din rebelde,mai concret ale miei si lui miguel,roberta si diego,scrieti pe youtube: sus historias mia y miguel roberta y diego si gasiti de la 1 pana la sfarsitul telenovelei cu ei 4.e super.e telenovela rebelde,numai ca sunt doar cu ei 4:XX:X:X:X ii iubesc :XX: dar si pe mai si cris .<3<3<3 love rbd
Va rog redifuzati Rebelde...ati avea un succes enorm din nou...milioane de adolescenti o vor...si daca s`ar putea la o ora cat de cat accesibila...in loc de lacrimi de iubire sai kassandra mai pune difuzati rebelde...dar dupa ce se termina kasandra redifusatio...va rog
e tot ce ne dorim ... sa se redifuzeze :) ganditi-va cata lume, adolescenti au iubit aceasta telenovela ... ar fii ceva nemaipomenit .... si daca sunteti intelegatori ... ora ar fi foarte importanta . MULTUMIM.
Va imploram din suflet dati-ne sa vizionam o telenovela care a avut un mare succes rebelde .
REDIFUZATI REBELDE!!!!NU VEDETI CATI VA RUGAM???????!!!! VA RUGAAAAMMM!!!!!!!!!!!!!!!