"Lacrimi de iubire" este altceva. După povestea clasică din "Numai iubirea", urmează o producţie cu intrigi şi mai elaborate, cu personaje mai numeroase, cu secrete ascunse în spatele puterii şi al aparenţelor.
Familia Varlam se numără printre cele mai bogate familii din România, mai ales că Grigore Varlam (Bebe Cotimanis), capul familiei, este un om de afaceri care a creat un adevărat imperiu. El este recăsătorit cu Simona (Carmen Tănase), care şi-a împlinit astfel visul de a trăi în confort, într-o vilă luxoasă. Mihai (Lucian Viziru), fiul Simonei din prima căsătorie este un băiat timid, cu principii solide, care tocmai se întoarce de la o specializare din străinătate. Caracterul lui liniştit nu-l ajută să-şi înfrunte părinţii în probleme sentimentale, mai ales că aceştia doresc foarte mult să-l însoare cu Sonia (Nicoleta Luciu) care provine dintr-o familie cu multe relaţii şi putere.
Problemele familiei Varlam abia încep, pentru că mai este şi Nicole (Mihaela Bărluţiu), fiica lui Grigore şi sora vitregă a lui Mihai, o fată foarte frumoasă, dar răsfăţată, crescută în lux şi obişnuită să obţină tot ceea ce îşi propune.
Într-o zi, Varlam cumpără un imobil şi, pentru a evacua şi singura familie rămasă, îi oferă Elenei Savu (Rodica Negrea) o slujbă de bucătăreasă la el în casă. Femeia se mută aici împreună cu copiii ei, Maia (Nicole Gheorghiu), elevă în clasa a 12-a, şi Ionuţ (Alexandru Barba), elev în clasa a doua.
Un alt personaj principal este Andrei Popa (Dan Bordeianu), student la Teatru, un tânăr talentat, cu personalitate puternică, ce îşi adoră mama, pe Angela (Cezara Dafinescu) cu care locuieşte. Ei se descurcă destul de bine, chiar dacă Anghel (Gheorghe Visu), tatăl lui Andrei, şi-a părăsit familia.
Andrei o curtează pe Nicole, însă Grigore nu-l consideră un candidat potrivit la mâna fiicei lui. Alexandra (Adela Popescu) este şi ea studentă, locuieşte la Cluj, mai ales din cauza Amaliei (Elvira Deatcu), noua soţie a tatălui ei, care a reuşit să pună mâna pe afacerile familiei. Acesta reprezintă doar începutul unei poveşti complexe, în care pasiunile şi interesele se înfruntă puternic.
Va învinge iubirea, îi va ajuta ea pe eroi să biruie, având de partea lor dreptatea, adevărul, onoarea? Fiecare din ei va afla răspunsul după ce vor trece prin experienţe de viaţă care lasă urme. Doar cei puternici rezistă şi, de multe ori, iubirea te face puternic. Nu însă întotdeauna...
Pentru mai multe informaţii despre telenovelă şi despre filmul "Lacrimi de iubire", accesaţi www.lacrimideiubire.ro
e fain filmu...trebuia pus la o ora mai mica sa-l pot vedea...RBD sa inceapa in loc,va rog.va pup pe toti actorii.mai ales pe Adela Popescu.
Vrem in loc de Lacrimi de iubire Rebelde va rugam frumos . Rebelde sa aiba mult mai mult succes decat Lacrimi de iubire ... va rugam frumos ...
mai lasama cu rebelde e un film de copii voi nu stiti sa priviti un adevarat film de exemplu lacrimi de iubire adevarat film
Rebelde este o telenovela pentru toata lumea care vrea sa o vizioneze noi ne-am saturat de Lacrimi de iubire ne-a iesit pe ochi nu mai putem sa-l vedem asa ca nu uita ca telspectatori fac audienta ... si sunt sigura ca foarte multa lume vrea sa revada Rebelde care a avut mult mai mult succes si va avea in continoare daca va fi dat pe post decat Lacrimi de iubire care a mai fost redat de 3-4 ori daca nu si mai mult asa ca multa lume vrea sa revada Rebelde decat o telenovela care nu are succes , telespectatori si audienta . Va rugam frumos in loc de Esmeralda sa redati Rebelde va rugam frumos o sa aveti o audienta mult mai mare decat orce alta telenovela .
Ce enervant! Puneti lacrimi de iubire mai tarziu! Iubire blestemate e de 100000000000 de ori mai buna decat lacrimi de iubire ar trebui sa o puneti mai devreme laati-o balta cu porcaria asta! ¬.¬
ai dreptate larimi de iubi nul pune
da nu se mai tremina odata ,din cauza ei se strica tot programul ,e singura care nu se schimba din toata grila ,dati-o in la ora 1 noaptea ca nu totul se invarte in jurul ei ,iubire blestemata si lola nu pot fi puse in felul asta in program ,puneti vechiturile zilnic si telenovelele noi sunt aranjate gresit .7 pacate e o telenovela de 10000... mai buna decat lacrimi de iubire
ce incepe in locul lui filmul asta
7 Pacate, ultima telenovela braziliana care a fost difuzata.