Insurati si adorati

Insurati si adorati
Data publicarii: 10 Septembrie 2008

Alex (Daryl Hannah) este o mamă si o femeie matură, care trece printr-un divorţ amiabil cu fostul său soţ, Ben (James McGowan).

Alex (Daryl Hannah) este o mamă si o femeie matură, care trece printr-un divorţ amiabil cu fostul său soţ, Ben (James McGowan).

Ea începe să privească dintr-un alt unghi căsnicia sa şi motivele pentru care aceasta a luat sfârşit, atunci când în viaţa ei îşi face apariţia cea care a fost amanta soţului său, Zoe (Joanna Douglas), de existenţa căreia Alex nu ştiuse nimic până acum.

Zoe îi povesteşte cum, la rândul ei, şi ea a fost părăsită de soţ pentru o altă femeie şi se oferă să o ajute cu procedurile pentru divorţ. Deşi la început Alex este destul de reticentă în ceea ce o priveşte pe cu care îşi împărţise fără să ştie soţul, până la urmă cele doua se aliază, fiecare învăţând ceva din prietenia cu cealaltă.

Această legătură puternică care se formează între Alex şi Zoe le dă putere ambelor, le ajută să treacă peste necazurile de care au avut parte şi să vadă doar partea bună a acestei experienţe.

 


Titlu Original:All the good ones are married
Difuzare:sambata, 16 ianuarie, ora 20:30
Regizor/Producatori:Terry Ingram
Distributie:

Daryl Hannah – Alex
Joanna Douglas – Zoe
James McGrowan – Ben
Emma Taylor-Isherwood – Madison Gold
Matthew Knight – Luke Gold
Nick Baillie – Glen Garrit
Barry Flatman – Jack Judy
Marshak – Joan
Morgan Kelly – Trey
Deborah Odell – Lauren
Theresa Joy – Kayla
Jo Kim – Fay
Edgar George – Poliţistul
Kathy Imrie – Marg
Derek Morgan – EMT
Lana Rose – Rose în tinereţe
Jane Watson – mama lui Zoe


Anul de productie:2007
Tara de productie:SUA, Canada

Program Acasa TV
  • Vineri
  • 06:00 Inima nu minte
    120 min
    08:00 Acea fata
    60 min
    09:00 Ingeri tacuti
    60 min
    10:00 Nu-i nimeni ca mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Esmeralda
    60 min
    13:00 Dragostea si banii
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Pamantul, Soarele si tu
    60 min
    17:00 Imbratisarea ta
    120 min
    19:00 Inima nu minte
    120 min
    21:00 Acea fata
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Numele meu e Riza
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Acea fata
    60 min
    02:00 Trei surori
    150 min
    04:30 Acasa la romani
    45 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Pe firul iubirii
    120 min
Modifică setările cookies