Cu ochii larg inchisi

Cu ochii larg inchisi
Data publicarii: 13 Septembrie 2007

Doctorul William ‘Bill’ Harford (Tom Cruise) împreună cu soţia sa Alice Harford (Nicole Kidman), se pregătesc să meargă la o petrecere de Crăciun a lui Victor Ziegler (Sydney Pollack), pacientul şi prietenul lui Bill.

Aici William este atras de două modele, iar Alice este sedusă de un bărbat mai în vârstă. Cu toate că niciunul nu cedează impulsurilor sexuale, ei realizează că au o problemă în viaţa de cuplu. Astfel, Bill află că Alice are o fantezie cu un necunoscut, iar el devine frustrat, gelos şi stăpânit de dorinţa de a se răzbuna.

În aceeaşi noapte Bill trece printr-o serie de experienţe ciudate care îl împing dincolo de limitele imaginaţiei sale. După ce refuză o prostituată, el află de la un prieten pianist, Nick (Todd Field), despre o petrecere privată, unde accesul este condiţionat de o costumaţie specială şi de cunoaşterea unei parole.

Petrecerea este un ritual straniu care se termină cu o orgie. Bill este demascat ca fiind un intrus şi ameninţat de maestrul de ceremonii. Acesta îi spune să uite tot ce a văzut şi să nu încerce să afle mai multe dacă vrea ca el şi familia lui să fie în siguranţă.

Curiozitatea îi învige însă teama. Bill continuă astfel să investigeze evenimentele din noaptea precedentă, declanşând o serie de întâmplări tragice şi misterioase în acelaşi timp.

Până la data lansării, regizorul a interzis difuzarea de amănunte referitoare la povestea filmului.

Producţia a fost ultimul act de creaţie al lui Stanley Kubrick, care a decedat cu câteva săptămâni înainte de lansarea filmului.


Titlu Original:Eyes Wide Shut
Difuzare:159 min
Regizor/Producatori:Stanley Kubrick
Distributie:

Tom Cruise - Dr. William 'Bill' Harford Nicole Kidman - Alice Harford Madison Eginton - Helena Harford Jackie Sawiris - Roz Sydney Pollack - Victor Ziegler Todd Field - Nick Nightingale Julienne Davis - Amanda 'Mandy' Curran Vinessa Shaw - Domino Leelee Sobieski - Milich's Daughter Leon Vitali - Red Cloak Thomas Gibson - Carl Thomas


Anul de productie:1999
Tara de productie:SUA

Program Acasa TV
  • Vineri
  • 06:00 Inima nu minte
    120 min
    08:00 Acea fata
    60 min
    09:00 Ingeri tacuti
    60 min
    10:00 Imbratisarea ta
    105 min
    11:45 Esmeralda
    60 min
    12:45 Dragostea si banii
    120 min
    14:45 Pamantul, Soarele si tu
    135 min
    17:00 Imbratisarea ta
    105 min
    18:45 Inima nu minte
    135 min
    21:00 Acea fata
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Scorpionul
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Acea fata
    45 min
    01:45 Trei surori
    150 min
    04:15 Acasa la romani
    60 min
    05:15 Scorpionul
    45 min
    06:00 Aproape de iubire
    166 min
Modifică setările cookies