“Amazonia” prezintă lupta locuitorilor de a transforma statul Acre în teritoriu brazilian. Povestea începe la sfîrşitul anului 1899, când a început lupta pentru independenţă, continuă cu perioada în care producţia de cauciuc a decăzut şi îl prezintă apoi pe Chico Mendez, activistul care a captat atenţia nu doar brazilienilor, ci întregii lumi.
El a creat o mişcare pacifistă de rezistenţă care s-a folosit doar de dialog pentru a stopa defrişările masive şi pentru a demonstra că resursele naturale pot fi exploatate şi fără a distruge jungla amazoniană. Acţiunile sale au avut ecou în toată lumea şi au fost răsplătite de ONU, care l-a decorat pe Chico pentru contribuţia sa la protejarea mediului. La vârsta de 44 de ani, Chico a fost asasinat în faţa casei sale.
Telenovela “Amazonia” aduce ACASĂ universul legendelor, miturilor şi credinţelor care au influenţat-o pe autoarea Gloria Perez în timpul copilăriei şi al adolescenţei, ea născându-se în Acre, în mijlocul junglei amazoniene. Gloria a declarat: “Prin acest proiect putem cunoaşte 100 de ani din istoria ţinutului Acre. Începe în perioada de glorie a extracţiei de cauciuc, când Amazonia era singurul loc unde se producea acesta, atrăgând astfel interesul întregii lumi”.
“Amazonia” readuce în faţa telespectatorilor ACASĂ actori brazilieni cunoscuţi şi îndrăgiţi de publicul din România. Giovanna Antonelli (“Clona”, “Culoarea păcatului”), Vera Fisher (“Clona”, “Stăpâna destinului”, “Legături de familie”), Alexandre Borges (“Celebritate”, ”Legături de familie”) şi Christiane Torloni ("Femei îndrăgostite") sunt doar câţiva dintre cei care pot fi urmăriţi în noua producţie braziliană.
Pentru a filma această producţie, echipa a petrecut 72 de zile în mijlocul junglei, a folosit peste 20 de tone de echipament şi peste 16.000 de accesorii.
Regizorul Marcos Schechtman a condus o echipă de 150 de profesionişti de la Globo TV, care au filmat în diverse locaţii din junglă.
"Amazonia” a realizat audienţe uimitoare, fiind urmărită de 17 milioane de oameni pe minut.
Din 8 februarie, de la orele 23:30, ACASĂ prezintă “Amazonia”, o poveste plină de aventură şi romantism a unor eroi adevăraţi.
ar fi bine sa difuzati o telenovela cu copii,sint foarte interesante. daca ati putea redifuza "Luz Clarita",a fost o singura data la postul acasa cind acesta a fost infiintat cu 14 ani in urma,de atunci tot sper ca o veti redifuza! multumesc!
Pe 2 februarie 2012 postul ACASA TV implineste 14 ani de cand a intrat in casele telespectatorilor si a difuzat multe telenovele latinoamericane de succes-peste 210 povesti pline de iubire,ura,ambitii,intrigi si tradare, Iata care sunt acele telenovelele difuzate din perioada 1998-2012- Marielena,Antonela,Omul marii,Din toata inima,Iubire sfanta,Ultima vara,Nimic personal,Celeste se intoarce,Misterioasa doamna,Sarmana Maria,Guadalupe,Uneori avem aripi,Dragostea nu moare, Inger salbatic,Minciuna,Maria,Preciosa,Marimar,Dreptul la iubire,Milady,Lanturile iubirii,Sange din sangele meu,Floare de aur,Rosalinda,Renzo si Adriana,Micutele doamne,Pentru iubirea ta,Trei femei,Luz Clarita,Angela, Femeia vieti mele,Copilul adus de mare,Razboiul pasiunilor,90 60 90 fotomodelele,Maria Isabel,Dragoste nebuna,Ramona,Iubire fara limite,Poveste de craciun, Betty cea urata,Ingerasul,Terra nostra,Miracolul iubirii,Seductie,Dreptul la viata,Femei inselate,Fiorella,Luisa Fernanda,Amor latino,Prima dragoste,Intrusa, Amor de catel,Salome,Vei fi a mea Paloma,Mariu,Ecomoda,Maria Belen,Taina din adancuri,Iubire fara de pacat,Kachorra,Profu,Clona,Secretul iubirii,Inima salbatica,Intre iubire si ura,Singura si disponibila,Perla cararile iubirii,Ingerasii,Raza de lumina, Pisica salbatica,Luz maria,Juana,Cealalta femeie,Razbunarea,Cucerirea,Micuta mea mama,Amor real,Totul despre Camila,Hotul de inimi,Valentina grasuta mea frumoasa,Amazoana,Iubire cu 2 fete Legaturi de familie,Ingerul noptii,Indoiala,Juramantul,Sapte femei,Ola tati,Prizoniera,Suflete pereche,Sa iubesti din nou,Femei indragostite,Capsune cu zahar,Inger rebel,Luciana si Nicolas,Ciocolata cu piper,Numai iubirea,Padurea blestemata,Dorinta,Extravaganta Anasatsia, Gitanas,Rubi,Iubirea mea pacatul,Te voi invata sa iubesti,Mama vitrega,Jesus,Luna,Culoarea pacatului,Anita,Uzurpatoarea,Pariul iubirii,Inocenta furata,Micutul Frijolito,Lacrimi de iubire,Trupul dorit,Pacatele Evei,Banditii,Impotriva destinului,Amy fetita cu ghiozdanul albastru, Stapana destinului,Cantec de iubire,La tormenta,Iubire tarzie,Peregrina,Marilyn,Taramul pasiunii,Visuri fara pret,Rebelde,Celebritate,Barbatul visurilor mele,Iubire can filme,Sos viata mea,O lume a fiarelor,Daria iubirea mea,Suflete ranite, Iubire de mama,Duelul pasiunilor,Zorro,Tequila cu suflet de femeie,Razbunarea Victoriei,Iubirii,Montecristo,RBD familia,Vaduva blanco,Inima de tigan,Cele 2 fete ale Anei,Ratusca cea urata,Destine furate,Pasiune,Iubire fara machiaj, Pagini de viata,Amazonia,Victoria,Marina,Belissima,Totul sau nimic,Luna fermecata,Tradarea,Pe tocurile Evei,Onoare si noblete,Pe cuvant de femeie,Gheata de foc,Iubire cu chip rebel,Ingerasii,Regina,Toantele nu merg in rai,Umbrele trecutului, Micuta domnisoara,Amanda O,Focul iubirii,Valeria,Fara sana nu exista paradis,Dona Barbara,Aniela,Paradisul blestemat,In numele iubirii, India,Cameleonii,Cuibul de vipere,Impreuna pentru totdeauna,Predestinati,Cealalta fata a Analiei,Maria Mercedes,Legamantul,Saraci tineri bogati,Iubire si onoare,O mare de pasiune,Sapte pacate,Fructul oprit,Esmeralda,Clase 406, Demon si inger,Cautand-o pe Elisa,Teresa,Suflet ratacit,Promisiunea,Kassandra,Impostoarea,Inima salbatica,Aurora,Mostenitorii,Sub cerul in flacari,Triumful dragostei,Stapana,Lola,Jocul seductiei,Imbratisari patimase ,Eva Luna,Iubire blestemata,Secrete din trecut, Suflet vandut
redifuzati-o
redifuzatio in weekend de la ora 14 00 si scoateti numai iubirea
cand o difuzati din nou e frumoasa si nu am ajuns sa vad sfarsitul