La Povestiri adevarate: In exclusivitate, Narghita, data disparuta de cinci ani, rupe tacerea!

La Povestiri adevarate: In exclusivitate, Narghita, data disparuta de cinci ani, rupe tacerea!
Citeste mai mult despre: Narghita, Povestiri adevarate
Data publicarii: 04 Mai 2009

Misterul care înconjura dispariţia Narghitei se dezleagă! Reporterul “Poveştirilor” a reuşit să vorbească cu celebra cântăreaţă de muzică indiană, dată dispărută de cinci ani.

Toate fabulaţiile şi ipotezele care încercau să dezlege misterul dispariţiei sale se prăbuşesc. După cinci ani în care nimeni nu mai ştia nimic despre renumita cântăreaţă, Narghita însăşi rupe tăcerea, în exclusivitate la “Poveştiri”!

Rudele au văzut-o pentru ultima dată la o înmormântare, cu mult timp în urmă şi au fost uimite să vadă că era la fel de frumoasă cum o ştiau. Au spus că, deşi avea 65 de ani, arăta ca la 40, de parcă timpul n-ar fi avut puterea s-o atingă.

După ani lungi în care n-au mai primit niciun semn de la ea, pentru că artista n-a ajuns la înmormântarea fratelui, nici la cea a tatălui ei, lucru care nu i-ar sta în fire, familia a ajuns să creadă un lucru cumplit: că faimoasa cântăreaţă ar fi sechestrată într-o garsonieră de 10 metri pătraţi, undeva în Bucureşti, de un nepot care ar vrea sa pună mâna pe averea ei fabuloasă! Cumnata Narghitei spune că aceasta ar avea enorm de mulţi bani, două vile luxoase în Capitală şi kilograme de aur adus din India.

Dispariţia învăluită în mister a născut însă şi o altă ipoteză: sunt voci care spun că, de fapt, Narghita ar fi ales să-şi trăiască anii bătrâneţii în anonimat, pentru ca oamenii să-i păstreze vie imaginea de altădată: a femeii strălucitoare, uimitor de frumoasă, cu un glas de privighetoare, care a ridicat India în picioare cu melodiile ei. Până şi Indira Ganhdi (fost premier al Indiei) a fost impresionată de vocea şi talentul ei.

I se spune Cenuşăreasa din Vrancea, însă numele ei real este Maria Amarghioalei, iar pseudonimul pe care şi l-a ales înseamnă în limba hindi "Cântec pentru cei luminaţi".

Narghita era o tânără fragilă, sensibilă, timidă care, atunci când începea să cânte, se transfigura. Trupul şi mâinile i se unduiau de parcă ar fi desenat un zbor, o muzică vie, de parcă în piept i-ar fi bătut o inimă de indiancă.

A cucerit rapid România, India, lumea întreagă. A mişcat inimi, a stârnit emoţii puternice în milioane de suflete. Până într-o zi, când s-a retras de pe scenă. Avea să revină, pentru scurt timp, pentru a tăcea apoi din nou, definitiv!

Narghita a cunoscut adevărata celebritate şi strălucire în anii ‘60-‘70. De-a lungul carierei sale, a susţinut concerte în lumea întreagă: Anglia, SUA, Franţa, Liban, Egipt. Milioane de oameni au aplaudat-o, au aşteptat-o să urce pe scenă, au ars de dorinţa să asculte cântecele indiene care parcă izvorau din inima ei. S-a spus despre ea chiar că ar fi putut fi artistă la Bollywood, celebra casă de filme indiene.

În 1967, Indira Gandhi a remarcat-o pe Narghita în timpul unei vizite pe care a făcut-o în România şi, uluită de talentul artistei, i-a cerut permisiunea lui Nicolae Ceuşescu să o ia pe celebra cântăreaţă în India, ceea ce s-a şi întâmplat. Acolo, românca şi-a întâlnit idolul: pe Raj Kapoor, al cărui film, “Vagabondul”, îl văzuse de 50 de ori, şi au fost, pentru o vreme, prieteni apropiaţi. După doar câţiva ani, Elena Ceauşescu i-a interzis Narghitei să mai iasă din ţară.

Invitate în studioul Poveştirilor, cântăreaţa Ionela Prodan şi parapsihologul Lidia Fecioru au vorbit despre Narghita.
Ionela Prodan a cunoscut-o şi spune despre ea că era modestă, însă consideră că şi-a făcut retragerea într-un mod curios, alegând să nu mai apară deloc. „Era foarte sensibilă, iar publicul era cucerit total de ea”.
Lidia Feciorul a spus că există o scara a destinului, ne naştem cu numărul zilelor şi că sunt rari cântăreţii care dansează şi cântă totodată. „A fost un destin, a fost o stea norocoasă. N-ar fi putut cânta o altfel de muzică. A preferat să rămână în memoria oamenilor aşa cum era când au iubit-o”.

Un reporter a reuşit să intre în legătură cu Narghita, care a respins acuzaţiile aduse nepotului ei, despre care s-a scris prin presă că ar fi sechestrat-o şi i-ar fi pus mâna pe avere, despre care se spune că este fabuloasă. „Eu nu am mai cântat 18 ani şi nu ştiu cine le doreşte acestor copii răul. În mai 2010 voi lansa cartea mea, despre ce am făcut eu prin lume. Nu mi-a luat nimeni nici o avere”, a mărturisit Narghita.

 

 

Program Acasa TV
  • Joi
  • 06:00 Inima nu minte
    105 min
    07:45 Acea fata
    60 min
    08:45 Ingeri tacuti
    75 min
    10:00 Imbratisarea ta
    105 min
    11:45 Esmeralda
    60 min
    12:45 Dragostea si banii
    135 min
    15:00 Pamantul, Soarele si tu
    120 min
    17:00 Imbratisarea ta
    120 min
    19:00 Inima nu minte
    120 min
    21:00 Acea fata
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Scorpionul
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Acea fata
    45 min
    01:45 Trei surori
    165 min
    04:30 Doctorul casei
    45 min
    05:15 Scorpionul
    45 min
    06:00 Inima nu minte
    120 min
Modifică setările cookies