publicat: 4 Iunie 2008
Sinonimă cu vacanţa, geanta de plajă îţi dă adesea bătăi de cap când trebuie să o alegi. Practică, încăpătoare, dar nu exagerat de mare, cu buzunare, la modă, rezistentă, iată care sunt calităţile pe care fiecare dintre noi le caută la un astfel de accesoriu.Evită să îţi cumperi o geantă prea mică şi nu uita că trebuie să îţi încapă în ea cel puţin un prosop mare. În plus, când mergi la plajă, trebuie să iei cu tine şi alte obiecte la fel de importante, precum loţiunea cu factor de protecţie UV.
Dacă geanta de plajă pe care ţi-ai achiziţionat-o are buzunare, ce altceva ţi-ai mai putea dori? O poţi purta pe umăr sau în mână, mai ales că la temperaturi de peste 25º C nici nu mai vrei să auzi de rucsac.
Acest accesoriu poate fi confecţionat din diverse materiale: pânză, plastic, fibră naturală sau bumbac. Dacă este prea cald, este indicat să eviţi genţile din pânză cerată, plastic ori cauciuc, materiale care se încălzesc foarte repede şi devin neplăcute în contact cu pielea.
Dacă optezi pentru o geantă din fibră naturală, foarte la modă, poartă-l pe braţ. În general, cureaua este prea mică pentru a-l putea purta pe umăr, iar materialul aspru îţi va irita pielea.
Obiectele care îţi sunt indispensabile când mergi la plajă sunt prosopul şi costumul de baie (asta în cazul în care nu-l ai deja pe tine). Din cauza temperaturii destul de ridicate, organismul tău se deshidratează reprede. De aceea, ar fi bine să ai cu tine şi o sticlă cu apă.
Crema cu factor protecţie solară nu trebuie să-ţi lipsească din geantă, iar ochelarii de soare îţi vor apăra ochii de lumina prea puternică.
Pentru obiectele mărunte, cum ar fi balsamul de buze sau cheile, poţi folosi buzunarele. Dacă toate acestea intră în geanta ta de plajă, poţi fi sigură că ai ales-o pe cea potrivită.
Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!
| Numele dumneavoastra:* | |
| E-mailul dumneavoastra:* | |
| Numele prietenului dumneavoastra:* | |
| E-mailul prietenului dumneavoastra:* | |
DAAAAAA!Regina si Cosmin trebuie sa ramana impreuna! Daca nu,povestea nu ar mai avea sens si nici final fericit....:D