10 voturi
7 coment.
2581 vizite

Fergie este înnebunită după pantofi - are peste 500 de perechi! GALERIE FOTO!

publicat: 4 Aprilie 2009

marime text:

Solista trupei Black Eyed Peas, care şi-a lansat recent o nouă colectie de încălţăminte accesibilă „Fergie”, recunoaşte că are peste 500 de perechi de încălţăminte şi că ar fi greu să o vezi de două ori cu aceeaşi pereche.
Fergie este înnebunită după pantofi - are peste 500 de perechi! GALERIE FOTO!

Mă încântă accesoriile, ca pe oricare fată, şi din accest motiv am dulapuri enorme în casă şi îmi voi mai face şi altele – nu îmi place să arunc nici o pereche de încălţăminte”, mărturiseşte Fergie (34 de ani). Colecţia Brown Shoe lansată la începutul verii trecute a avut succes, aşa că Fergie chiar câştigă (şi) din afacerea cu încălţăminte.

Fergie, care în ianuarie s-a măritat cu actorul Josh Duhamel (36 ani), se gândeşte că ar fi momentul să facă un copil, acum, după ce şi-a schimbat look-ul (este aproape brunetă) şi s-a întors la trupa care a făcut-o celebră, Black Eyed Peas. Nu înainte, însă, de terminarea turneului de promovare a noului album, „The E.N.D.” (The Energy Never Dies). Cântăreaţa se gândeşte la un copil biologic şi la unul adoptat.

Blonda devenită brunetă şi-a serbat ziua de naştere, 27 martie, alături de colegii ei de trupă - Will.I.Am, Apl.De.Ap şi Taboo -, costumaţi ca în imaginea de promovare a noului lor album, familie şi câţiva prieteni apropiaţi.

O placi pe Fergie brunetă sau blondă? Colecţia ei de pantofi ţi se pare ok?

 

Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!

GALERIE IMAGINI

Scrie un comentariu:

Subiect:
Nume:
E-mail:
Comentariu:
(2010-02-26 17:10:06)
satena :))
valentina (2009-12-12 14:48:33)
e mai frumi bruneta
Cosmy (2009-12-12 13:53:34)
U nu vz bn,cred.Au scris ca ea are 34 de ani,iar cel cu care s-a maritat are 36.Citeste cu atentoe inaite sa postezi comentarii aiurea!
(2009-12-12 02:03:26)
Foarte bun ,,jurnalist" cel care a scris articolul, ba are 34 de ani..ba 36 trist ca scrieti pe un site atat de accesat.
vio (2009-12-01 20:42:53)
eh ce sa zik...nu sunt fan inrait fergie dar imi plac si mie pantofii pe care ii are...si daca mi-as permite sa cumpar macar o pereche as lua si ias purta,cat despre schimbarea parului e treaba ei ca sa facut bruneta...e frumoasa orikum;).
(2009-11-17 16:46:42)
blonda dar nici bruneta nui sta rau,si eu vreau asemenea colectie;))
magda (2009-11-13 23:35:53)
pe cea bruneta!iar de pantofi si eu sunt inebunita dupa ei!
Povestiri Adevarate!

 

Povestiri de noapte!

 

La naiba sa povestim!

 

Tripletii de acasa
Ingerasii
Aniela
Regina
AmandaO