publicat: 4 Decembrie 2008
Te-ai îndrăgostit de un băiat din zodia Taurului? Dacă natura nu te-a înzestrat cu o sexualitate puternică, atunci mai bine stai departe de el, pentru că s-ar putea să nu faci faţă.Bărbaţii din Taur sunt foarte romantici şi senzuali, chiar dacă, la prima vedere, ambiţia, încăpăţânarea şi celelalte trăsături ale lor s-ar putea să te inducă în eroare şi să te facă să crezi că Taurii sunt amanţi egoişti, preocupaţi doar de plăcerea lor. Pentru ei, sexul este o dimensiune esenţială în viaţa de cuplu, un indicator valoros al compatibilităţii între parteneri.
Nativii din Taur pun mare preţ pe aspectul fizic; pentru ei (ca şi pentru toţi ceilalţi reprezentanţi ai sexului tare, de altfel!) e foarte important ca femeia lor să fie frumoasă şi strălucitoare. Felul în care te îmbraci, te parfumezi şi te machiezi contează enorm!
Dacă vrei să îl ai la picioare, găteşte-i felul preferat, aranjează masa cu lumânări şi pune un CD cu muzică romantică. Fă ca totul să fie special, iar el va aprecia mâncarea bună, aranjamentul de vis şi, nu în ultimul rând, compania ta.
Un detaliu care înnebuneşte multe femei este vocea extrem de sexy şi profundă a nativilor din Taur. Foarte mulţi cântăreţi celebri sunt născuţi sub acest semn.
Dacă un Taur se îndrăgosteşte, e pentru totdeauna: bărbaţii din această zodie sunt stabili şi nu le place să umble din floare-n floare.
Nu te aştepta ca iubitul tău nativ în zodia Taurului să fie un visător şi nu îi pretinde să îţi înţeleagă dilemele filozofice izvorâte din melancolia de toamnă/iarnă. Dacă vrei afecţiune, dacă ţi se pare că nu îţi oferă destulă iubire şi atenţie, cere-i să-ţi facă un masaj sau să-ţi aducă mai des flori. De ziua lui, oferă-i cadouri cât mai practice.
Poţi cuceri un Taur oferindu-i securitate: ţine-ţi întotdeauna promisiunile şi fii mereu la timp la întâlniri. Un bărbat Taur are nevoie de o femeie senzuală şi strălucitoare. Taurii nu suportă ca partenera lor să îi domine, însă poţi avea putere asupra lui prin tandreţe: îţi va ceda întotdeauna.
Bărbaţii din Taur nu sunt foarte flexibili şi s-ar putea să întâmpini dificulăţi dacă vrei să-l convingi să petreceţi Revelionul în altă parte decât în locul obişnuit sau să îl convingi să înveţe să schieze la 35 de ani. Taurii nu au simţul aventurii şi nu prea gustă experienţele noi; ei se simt excelent în rutină.
De asemenea, un alt minus ar fi că Taurii pot fi foarte geloşi; dacă un Taur spune „Vreau să fii a mea!” , ar trebui să iei asta şi la propriu, nu numai la figurat. Dacă la început, ţi se va părea fermecător, mai târziu e posibil să te deranjeze. Trebuie să îi dai mereu dovezi că el este singurul bărbat pe care îl iubeşti şi că poziţia nu îi este ameninţată de nimeni. Nu le plac schimbările de plan pe ultima sută de metri şi pot fi foarte încăpăţânaţi.
Cum poţi să pierzi un Taur:
Semne zodiacale compatibile: Rac, Fecioară, Capricorn, Peşti
Semne zodiacale incompatibile: Gemeni, Leu, Balanţă, Săgetător, Vărsător, Berbec
Vedete născute în zodia Taurului: Al Pacino, Fred Astaire, Gary Cooper, Salvador Dali, Jay Leno, Daniel Day-Lewis, Jerry Seinfeld, David Beckham, George Clooney, Tony Blair, Enrique Iglesias, Bono, Stevie Wonder
Află cum să cucereşti un bărbat născut în zodia:
Berbec; Gemeni; Rac; Leu; Fecioară; Balanţă; Scorpion; Săgetător; Capricorn; Vărsător; Peşti.
Vrei să excelezi în pat? Află totul despre sex!
Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!
| Numele dumneavoastra:* | |
| E-mailul dumneavoastra:* | |
| Numele prietenului dumneavoastra:* | |
| E-mailul prietenului dumneavoastra:* | |
Imi place foarte mult de un baiat care e taur:D Si mi`a spus ca ii place de mine, dar se indragosteste foarte greu! :( Saruta foarte pasional, ma mangaie :D ma alinta ``micuto``,cand face asta simt numai fluturasi in stomac:x mi`a mai spus ca sunt diferita fata de celalalte fete doar ca ii e greu sa se indragosteasca :-s Vreau sa il fac sa ma iubeasca:((
imi place ce scrie despre taur aici..sper sa fie asa si in realitate....:d
Da este adevarat ce se spune, mai ales ca sunt foarte gelosi si posesivi.
eu sunt taur, nu este adevarat, dar deloc... cine se gandeste si scrie toate prostiile astea ?
asta nu este valabil pentru toate persoanele. mai sunt si exceptii, ce se prezinta aici este o generalitate. suntem diferiti, nu are cum sa fie perfect pentru toti...asa ca nu mai va enervati degeaba. fiecare alege daca vrea sa creda ce este prezentat aici, sau nu.
ooo da sunt taur..:P..este foarte adevarat cev scrie aici
dar cumva esti baiat?alexandra?:))))cum poti afirma ce scrie aici??/:)..:))