publicat: 24 Februarie 2009
De 24 februarie, în special în zona Olteniei, este sărbătorit Dragobetele, echivalentul românesc al Zilei Îndrăgostiţilor. Indiferent dacă iubeşti sau nu, poţi să ţii cont şi tu de această sărbătoare.Dacă Sfântul Valentin din tradiţia catolică era un om blajin, Dragobetele este considerat un tânăr foarte frumos, mereu neastâmpărat şi năvalnic (de la el se trage şi numele plantei tradiţionale care le ajuta pe fetele mari să aducă dragostea aproape), asemănător altor entităţi magice asociate cu iubirea, anume Eros sau Cupidon.
Conform culturii dacilor, Dragobetele era fiul Babei Dochia şi avea rol de peţitor şi naş al animalelor. Se pare că păsările „se logodesc” în această zi, adică îşi găsesc perechea şi îşi caută loc de cuib, aşa că românii s-au gândit să transfigureze Dragobetele în protectorul iubirii lor.
Astfel, cei care se întâlnesc pe 24 februarie cu persoana iubită, vor forma un cuplu fericit. În această zi se fac promisiuni şi legăminte de iubire, iar la ţară fetele obişnuiesc să facă farmece cu diverse plante, pentru a-şi afla ursitul.
Din păcate, nu se mai ţine peste tot cont de tradiţie, dar, de regulă, în această zi de sărbătoare, băieţii şi fetele se îmbrăcau frumos şi se plimbau în păduri, culegeau flori de primăvară şi alergau, în joacă, fiecare după persoana care îi era dragă. Se auzeau peste tot râsete şi strigăte vesele, în special „Dragobetele sărută fetele”, pentru că, atunci când un băiat prindea o fată pe care o plăcea, o săruta în văzul tuturor.
În această zi nu se sacrificau animalele, pentru că s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Fetele mari topeau zăpadă, iar apa obţinută era folosită pentru înfrumuseţare sau pentru descântece.
Astăzi, foarte mulţi oameni sărbătoresc Ziua Îndrăgostiţilor pe14 februarie, de Sfântul Valentin, preluând acest obicei de la americani. Cei care nu fac parte dintr-un cuplu merg de obicei la petreceri specifice organizate pentru cei singuri în scopul de a-şi găsi mai uşor perechile.
Un alt Sfânt care îi protejează pe cei îndrăgostiţi şi pe cei necăsătoriţi este Sfântul Anton, sărbătorit pe 17 ianuarie, când tinerii care doresc să se căsătorească merg la biserică şi pun acatist cu rugăminţi de ajutor în acest sens.
Indiferent dacă îţi celebrezi sau îţi cauţi iubirea de Sfântul Valentin, de Sfântul Anton, de Dragobete sau în fiecare zi, ori dacă eşti împotriva inimioarelor roşii (sau roz) şi a gesturilor romantice manifestate în public, cu siguranţă iubeşti pe cineva, ai iubit ori îţi doreşti încă să găseşti acea persoană specială care pare făcută să-ţi fie alături la bine şi la rău.
Pentru că 24 februarie este o zi deosebită pentru tradiţia românilor, poţi încerca să faci în aşa fel încât să te întâlneşti cu persoana iubită ori, dacă nu e cazul, să ieşi în oraş, în locuri unde îţi poţi întâlni jumătatea. Poate că strămoşii noştri ştiau ei ce ştiau de sărbătoreau iubirea tocmai în această zi, iar 'vraja' poate funcţiona şi în cazul tău. Nu trebuie decât să porţi haine de sărbătoare şi să cumperi (pentru că e mai uşor decât să culegi) flori de primăvară, apoi să te bucuri de această zi.
Dacă eşti singur/ă şi nu apare nici un Făt-Frumos sau o Ileană Cosânzeană la orizont, nu înseamnă că ai sărbătorit degeaba Dragobetele. Tradiţia spune că cei care au fost veseli în această zi vor fi veseli tot anul şi vor avea o viaţă îmbelşugată.
Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!
| Numele dumneavoastra:* | |
| E-mailul dumneavoastra:* | |
| Numele prietenului dumneavoastra:* | |
| E-mailul prietenului dumneavoastra:* | |
cu cei nascuti pe 24 februarie, de ziua dragostei la romani cum este...le poarta noroc???