publicat: 22 Martie 2008
Toate întrebările tale au şi răspuns! Află cum poţi diminua durerea în timpul epilării, cum să îţi pregăteşti pielea înainte de epilare şi ce trebuie să faci după ce te-ai epilat cu ceară.1. Cum putem diminua durerea din timpul epilării?
În primul rând, trebuie să ştii să alegi ceara în funcţie de tipul pielii, scrie L'Internaute. Apoi, masează uşor, dar ferm cu palmele zona peste care ai aplicat ceara. Unele femei folosesc gheaţa pe post de anestezic. E adevărat că gheaţa are capacitatea de a diminua durerea, dar în acelaşi timp strânge porii şi astfel, firele de păr se smulg mai greu. În consecinţă, te va durea la fel de tare şi dacă foloseşti gheaţă, şi dacă nu.
2. Ce fel de ceară trebuie să folosesc pentru diverse părţi ale corpului?
Părul de la subraţ, din zona inghinală şi de pe faţă, este mai gros decât cel de pe picioare şi se recomandă folosirea unui tip special de ceară. Trebuie o ceară mai fină şi mai caldă pentru a trata aceste zone delicate şi sensibile. De asemenea, e bine să întinzi ceara cu ajutorul unei spatule, mai degrabă decât cu o bandă, pentru a te irita cât mai puţin.
3. Durerea provocată de epilarea cu ceară se va diminua odată cu timpul şi cu obişnuinţa?
Da, dar asta depinde mai ales de tipul de piele. Dacă te epilezi în mod constant cu ceară, există şanse foarte mari ca firul de păr să se subţieze şi să poată fi smuls mai uşor. Încă de la a doua epilare, se poate observa o diminuare a grosimii firului de păr.
4. Cum să îmi pregătesc pielea înainte de epilare?
Trebuie să îţi exfoliezi pielea înainte de epilare, pentru a îndepărta celulele moarte. Ideal ar fi să dezinfectezi zona pe care urmează să o epilezi cu un gel antiseptic sau cu alcool. Este cu totul contraindicat să te dai cu ulei de corp sau cu o cremă hidratantă, pentru că aşa ceara nu se va mai putea lipi.
5. Cum aleg ceara potrivită pentru pielea mea?
Pentru piele sensibilă, e bine să foloseşti o ceară mai puţin caldă, pentru că aşa vei putea să smulgi mai mult păr. Pentru femeile cu probleme de circulaţie sangvină, e recomandat să se epileze cu ceară călduţă, aproape rece. Cele care obişnuiau să folosească lama de ras pentru a se epila trebuie să folosească o ceară mai densă. Pentru alte lămuriri, ar trebui să te consulţi cu esteticianul tău.
6. Ce pot face pentru a întârzia procesul de creştere a părului?
Exiată creme speciale pentru aşa ceva, care se vând în farmacii sau la raioanele cu cosmetice din magazinele mari. Sunt produse cosmetice care se aplică după ce te epilezi şi sunt destul de eficiente, în sensul că încetinesc într-adevăr procesul de creştere a firului de păr.
7. Ce tip de epilare se recomandă pentru fetele care nu s-au mai epilat niciodată înainte?
Prima dată, e ideal să te epilezi într-un centru de înfrumuseţare. Esteticianul îţi va alege ceara cea mai potrivită pentru tine, epilarea va fi uşoară, bine făcută şi nu te va durea prea mult. Pe când dacă te epilezi acasă, îţi va trebui foarte mult curaj să tragi singură de banda de ceară şi, cu siguranţă, o să te doară şi o să te sperie în aşa fel încât nu o să vrei să încerci şi a doua oară.
8. Ce trebuie să fac după ce m-am epilat?
După epilare, vor apărea tot felul de pete roşii pe piele: este foarte normal să se întâmple aşa. Vor trece câteva ore până când petele vor dispărea complet. În acest timp, e imperativ să nu te expui la soare. Pentru 24 de ore de la epilare, îţi este interzis să exfoliezi pielea din acea zonă, pentru că este încă extrem de sensibilă. Cel mai bine e să te dai cu o cremă hidratantă şi să aştepţi 24 de ore ca pielea ta să se refacă.
9. Epilarea la salon este mai bună decât cea de acasă?
Da, pentru că la salon, te laşi pe mâna specialistului şi poţi încerca să te relaxezi un pic, pe când acasă, vei fi foare stresată că trebuie să tragi tu de benzile de ceară şi astfel durerea va fi mai mare.
Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!
| Numele dumneavoastra:* | |
| E-mailul dumneavoastra:* | |
| Numele prietenului dumneavoastra:* | |
| E-mailul prietenului dumneavoastra:* | |
CE POT SA ZIC,,SI EU MA EPILEZ DE CEVA TIMP...SUNT FOARTE TRISTA CA NUMAI STIU CUM SA SCAP DE ATATA PAR,,IMI CRESTE IN PIELE,,,SI MA SI USTURA,,,PLANG DE DURERE,,,FOLOSESC CEARA CALDA,,SI MA FAC CU APARATU DE UNICA FOLOSINTA,,,NUMAI STIU CUM SA FAC,,,
trebuie sa iti exfoliezi pielea inainte,fitele de par crescute sub piele se scot cu mare grija una cate una cu o penseta,incearca sa te epilezi cat de des se poate iar daca folosesti bigu...arunca-l nu iti face nimica bine a doua zii deja se simte cum incepe sa iasa firul de par.