3 voturi
1 coment.
659 vizite

Cremele antirid foarte scumpe nu sunt cu mult mai eficiente decât cele ieftine

publicat: 14 Decembrie 2006

marime text:

Studiul arată că nu există nici o diferenţă semnificativă în privinţa efectelor asupra tenului îmbătrânit, între produsele din cele două game de preţ, transmite Reuters, citat de Mediafax.
Cremele antirid foarte scumpe nu sunt cu mult mai eficiente decât cele ieftine
Cercetătorii au descoperit că după 12 săptămâni de utilizare, cele mai scumpe creme au reuşit să atenueze ridurile şi liniile de expresie cu mai puţin de 10%, o diferenţă abia vizibilă cu ochiul liber.
"Nu există nici o corelare între preţ şi eficacitate", a declarat un purtător de cuvânt din partea revistei.
Consumer Reports, o revistă publicată de asociaţia non profit Consumer Union, a ales mostre din cele mai scumpe produse existente pe piaţă, iar apoi, fiecare cremă a fost testată de 23 de femei cu vârste cuprinse între 30 şi 70 de ani. Femeile au fost recrutate şi evaluate de un laborator european specializat în testare de produse cosmetice. Medicul Tina Alster, chirurg la Centrul medical al Universităţii Georgetown din Washington a declarat că ar fi prea simplist, totuşi, ca oamenii să creadă că pot folosi orice produs antirid: "Valoarea unor branduri de lux este dovedită ştiinţific. Cel mai bine ar fi ca oamenii să citească reţeta produsului şi să nu se lase influenţaţi de ambalaj", a mai spus aceasta.

Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!

Scrie un comentariu:

Subiect:
Nume:
E-mail:
Comentariu:
stefi (2009-09-03 15:45:55)
nu e adevarat, mama mea a folosit vreo 10 ani creme de la L'oreal cu un efect destul de ok, Apoi a trecut la Roc...iar rezultatele sunt....WoW, sincer:)
Povestiri Adevarate!

 

Povestiri de noapte!

 

La naiba sa povestim!

 

Tripletii de acasa
Ingerasii
Aniela
Regina