Unii copii sunt capabili sa se razvrateasca impotriva propriilor parinti, ajungand sa comita crime odioase!
publicat: 27 Octombrie 2009
marime text:
Auzim despre atatea orori. Despre oameni care iau viata altor oameni, despre crime pasionale. Astazi, s-a ajuns atat de departe! Copii, adolescenti au ajuns capabil sa se razvrateasca astfel impotriva propriilor parinti!
Nimeni nu stie ce a fost in mintea copilului care si-a zdrobit mama cu un ciocan. Tatal, a fost audiat ore in sir. Ce l-a tulburat atat de tare, incat sa fie capabil de o asemenea oroare? Sa fi fost oare influentat de ceea ce vazuse cu doar cateva zile inainte, cand tatal sau a sacrificat, in fata lui, cateva animale din ograda?
Si totusi, anchetatorii sustin ca adolescentul, care are o inteligenta iesita din comun, nu trebuie sa stea neaparat dupa gratii. Diriginta sa crede chiar ca a fost vorba despre o dedublare de personalitate.
Cand a aflat ca adolescentul ar putea fi lasat in libertate, bunica a anuntat ca vrea custodia acestuia. Tatal, in schimb, a preferat sa renunte la custodia fiului sau, pentru a sta cat mai departe de scandal.
Procurorii nu il cred pe copil in stare de alte orori. Asadar, el ar putea reveni in libertate si poate chiar in sanul familiei sale. Trebuie doar sa mai treaca de anumite teste de specialitate.
Nu demult, o alta poveste avea sa zguduie o tara intreaga. O fetita de numai 15 ani si-a ucis propria mama! Ea a lasat o scrisoare in care a povestit cum s-a petrecut crima. Spunea ca mama ei voia sa o bata cu facaletul, dar ea a pus mana pe toporisca si mama sa n-a mai apucat sa ajunga la facalet.
Alexandra era infiata, dar nu i s-a spus asta, pentru a fi protejata. Parintii adoptivi s-au straduit sa ii ofere tot ce au putut. Tatal ei spune ca aveau o relatie apropiata, dar existau si discutii, ca in orice familie. Acestea erau insa rare si de scurta durata. Tatal nu va uita niciodata ce s-a intamplat, nu-si va putea sterge durerea din suflet.
Ce ar trebui, oare, sa facem pentru ca astfel de tragedii sa nu se mai repete? Unde gresim fata de copiii nostri? Sunt intrebari pentru care fiecare parinte ar trebui sa gaseasca, in inima, un raspuns, pana nu va fi prea tarziu.
Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!
Eu sunt un caz asemanator. M-am nascut in Bucuresti, si locuiesc cu mama mea pentru ca nu am avut curajul sa ma indatorez pe termen lung la o banca pentru a-mi cumpara o garsoniera sau doua camere. Am peste 35 de ani, sunt necasatorita fara copii. Nu sunt urata deloc, fac sport. Tatal meu a murit cand eu aveam 9 ani. Nu i-as fi simtit niciodata lipsa tatalui meu daca relatia cu cea care mi-a dat viata ar fi fost o relatie buna. Niciodata. Am citit tot articolul de mai multe ori. Cred ca "linistea" aparenta, faptul ca intr-o familie cu ambii parinti sau cu un copil sau doi copii poate fi, de multe ori, o liniste inselatoare, o liniste unde mocneste conflictul. Cred ca parintii ar trebui sa fie, in primul rand, cei mai buni prieteni ai copiilor lor, cei mai buni prieteni, sa nu le impuna niciodata nimic din ceea ce copiii nu vor sa faca, sa caute sa le dea, in masura posibilului, bineinteles - nu cere nimeni imposibilul, un exemplu pozitiv, iar atunci cand nu au solutie la intrebarile copiilor sau adolescentilor, la problemele copiilor, cand sunt depasiti de acestea sa recunoasca ca nu au cunostiintele neceare, sa-si recunoasca nestiinta si/sau incapacitatea de a-i ajuta. In ceea ce ma priveste, cred ca rezolvarea situatiei pe termen lung dintre mine si mama mea - este foarte, foarte batrana, dar pe picioare, ****** fi data nu numai plecarea mea nu din casa, ci si din tara.
Ai dreptate ,raluca.Cand ai ambii parinti si nu comunici cu mama ca o prietena poate aduce la asemenea cazuri.Si eu sunt MAMA si am o fetita de 10 anisori o iubesc.