publicat: 19 Martie 2009
O poveste impresionantă, despre sacrificiul unei mame care luptă şi munceşte pentru familia ei, chiar dacă e bolnavă, iar medicii i-au interzis să facă orice efort. Cu lacrimi în ochi, Geta ascunde toată durerea pe care o simte.Geta avea doar 14 ani când şi-a pierdut tatăl şi 19, când s-a stins şi mama ei. De atunci, Geta n-a mai fost copil. A devenit mamă pentru cei şapte fraţi pe care-i avea, dar nu s-a lăsat strivită de soartă şi a luptat. A făcut, cu puterile ei, o şcoală specială la Iaşi. Geta ştia un singur lucru: că trebuie să muncească, să se descurce, pentru că avea şapte suflete de ocrotit.
Geta are o pensie de handicap de 230 ron. Florin, soţul ei, munceşte cu ziua şi se bucură când vine acasă cu un braţ de lemne sau un sac de cartofi în spate. Pentru că asta înseamnă căldură şi mâncare pentru fetiţa lor. Geta a învăţat să ducă povara vieţii pe umerii ei firavi fără să cârtească.
La ea nu a avut niciodată timp să se gândească. Pentru ea nu s-a îndurat să risipească vreun leu, să dea la doctori. Oricum nimeni nu i-a dat nicio speranţă. Totuşi, Geta a găsit un suflet, o femeie care a convins-o că şi pentru ea poate fi mai bine şi dacă îi va fi ei mai bine, îi va fi şi copilului. Aşa s-a hotărât: a ajuns la Spitalul Foişor din Bucureşti, unde a fost programată pe data de 5 mai. Atunci, medicii o vor opera ca să-i îndrepte coloana.
Chiar dacă nu cere nimic de la nimeni, Geta are nevoie de bunătatea noastră. Orice ajutor este binevenit. Să-i fim alături, de la inimă la inimă!
Conturi:
LEI: RO19 BRDE100 SV 25369541000
Banca: BRD, Agentia Marghiloman
Titular: Irimia Geta
Tel: 0769 507 207
Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!
| Numele dumneavoastra:* | |
| E-mailul dumneavoastra:* | |
| Numele prietenului dumneavoastra:* | |
| E-mailul prietenului dumneavoastra:* | |