Inna: "Femeile care cred ca nu mai exista speranta trebuie sa stie ca exista o sansa si ca lucrurile se vor schimba!" - VIDEO
publicat: 25 Noiembrie 2011
marime text:
Inna s-a alaturat vedetelor care au semnat petitia pentru adoptarea unei legi speciale impotriva violentei in familie. Campania “Durerea nu este iubire” demarata de ACASA militeaza pentru aparitia unei legi speciale care sa-i pedepeasca exemplar pe agresori.
Embed:
După ce aţi efectuat selectarea, copiaţi şi inseraţi codul de încorporat aflat mai sus. Codul se modifică în funcţie de selectarea dvs.
Inna a semnat petitia pe site-ul www.acasatv.ro, alaturandu-se astfel celor peste 57.000 de persoane care si-au exprimat pana acum dorinta de a schimba legea privind protectia victimelor violentei domestice.
Vineri, 25 noiembrie, de Ziua Internationala a Luptei Impotriva Violentei Domestice, telespectatorii ACASA au urmarit in cadrul emisiunii “Povestiri adevarate”, de la 16:30 o parte a interviului dat de Inna, urmand ca a doua parte a acestui material sa fie difuzata marti, 29 noiembrie in cadrul aceleiasi emisiuni.
Anual in jur de 800.000 de femei declara ca au suportat, in mod frecvent, violenta in familie sub diferite forme insa majoritatea victimelor violentei in familie nu raporteaza! Mai mult de 340.000 de copii declara ca au asistat in mod frecvent la scene de violenta fizica intre parinri si peste 370.000 de copii spun ca au fost martorii insultelor si injuriilor in familie.
Inna a lansat si o noua melodie. Mesajul pe care aceasta il transmite, are legatura clara cu violenta domestica si este pentru toate femeile care sunt abuzate de partenerul de viata si carora le este frica sa ia masuri impotriva abuzului domestic.
Videoclipul a fost lansat pe 25 noiembrie! Alex Herron este regizorul care o ajuta sa trasnmita mesajul; el a mai realizat si alte videoclipuri pentru Inna: "Sun is Up", "Club Rocker" si "Un Momento". A mai lucrat cu Taio Cruz, Kesha, Tim Berg, Afrojack, Tinie Tempah si altii.
Director de fotografie a fost John Perez, care a mai colaborat cu: Rihanna, Jay Z, Beyonce, Eminem, Muse, Coldplay, Kanye West si Alicia Keys. Deasemenea, are in portofoliu numeroase reclame pentru cele mai mari branduri beauty & fashion: L'Oreal, D&G etc.
In acest videoclip, artista joaca rolul unei femei care, in aparenta, traieste o vIata perfecta, dar care ascunde, de fapt, drama unei fiinte agresate.
Pentru cateva clipe, Inna a fost acolo, in lumea femeii care traieste in teroare, sub amenintarile barbatului, in pielea fiintei care sufera in tacere, de teama ca nu cumva curajul de a vorbi sa fie pedepsit crunt. Gandul ca poate face ceva pentru victimele violentei domestice i-au dat Innei curaj.
Au convins-o sa mearga mai departe si cifrele alarmante care vorbesc despre amploarea acestui fenomen. Numai in primele luni ale anului 2011 in Romania au fost denuntate 1.400 de infractiuni intrafamiliale. 27 de persoane au fost ucise de un membru al familiei.
Anul trecut, politistii s-au confruntat cu peste 4.800 de infractiuni comise in sanul familiei. Statisticile privind violenta domestica sunt ingrijoratoare si la nivel international.
Inna a decis sa ia atitutidine si sa-si foloseasca statutul de vedeta internationala pentru o cauza nobila.Vrea sa lupte impotriva violentei domestice asa ca a decis sa initieze propria ei campanie, care sa se desfasoare pe plan international.
MESAJUL INNEI CATRE FEMEILE CHINUITE:
"Pentru toate femeile care cred ca nu mai exista speranta, cred ca au pierdut lupta asta, noi le spunem ca exista o sansa si ca lucrurile se vor schimba!"
Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!
anonim(2011-12-11 12:52:12)
oamenii astia sunt turbati?!Nu observa ca fac rau multor persoane?pai astia ar trebui inchis pe viata ma! STOP VIOLENTEI IN FAMILIE!
ica(2011-12-06 18:21:30)
violenta este sub diferite forme,nu este neaparat fizica.nu sint de acord cu nici un fel violenta (fizica,verbala)in familie,de catre nici un membru,iar daca soti nu se mai inteleg punct si de la capat.fiecare pe drumul lui.dar nu distrugeti copiii
magda(2011-12-05 03:58:29)
felicitari pt tot ce face-ti si eu am trait intr-un asftel de mediu si stiu cat de greu este.
olteanu aurelia(2011-12-01 20:23:02)
si eu sunt victima violentei fizice asi indeosebi vilentei psihice si moralede care doare mai tare decit cea fizica de 22 de anisuport nu am unde sa plec am salariu mic si nu pot plati chiria am distrus si vita copiilor meinu stiu ce sa fac.
ady(2011-12-01 11:58:22)
Nu stiu ce sa spun despre ce Ina, eu felicit acasa tv pentru initiativa,asa este in cacatu asta de tara sunt o gramada de nimicuri care isi agreseaza nevestele/iubitele fizic sau emotional, ce pot sa spun am avut un tata care a facut asata atat cu mama cat si cu mine si soramea, dumnazeu sa il erte, eu nu am sa il iert nici o data, m-am insurat de curand cu o femeie care ma agreseaza emotional zi de zi, o facea si inainte de a ne lua, dar am sperat ca dupa ce ne vom casatori nu va mai fi asa geloasa, dar acuma totul a devenit un cosmar, ma scoate din sarite zi de zi, iar eu bineintele ca pana la urma am o reactie, incep sa tip si eu si fac ca toti darci, mie tare rusine de ce am ajuns si de modul cum ma port cu ea, asa ca am decis sa divortam din cauza faptul ca nu vreau sa ajung un monstru ca taicamiu si sa am o viata nefericita si plina de ura si ne incredere, sper ca dumnezeu sa ma ajute sa trec peste toate astea. Si cred ca am nevoie de ajutor, va rog sa imi dat un numar de telefon de la cineva care se ocupa de probleme de genul asta, multumesc, si imi cer scuze pentru eventualele greseli de ortografie
ulmeanu madalina(2011-11-30 00:53:09)
speranta exista..trebuie doar sa ai puterea de a cere ajutor:(
andreea(2011-11-26 18:27:26)
inna ai dreptate sa stii ca multe femei au patit ca tine
efrayn(2011-11-26 17:55:57)
buna .cateva opini an prinvita romanilor care o fac pe inna proasa cred ca sunteti voi prosti pentruca sunteti de acord ca femeile sa fie batute de barbati si sa fi maltratate si sa fie sub ordinul vostru .cei care gandesc ca voi an primul rand nu sunt oameni sunt animale si fara creier .voi credeti ca inna are nevoi de fama inna are destula fama an europa si an lume nu are nevoie de sustinerea voastar a romanilor prosti si tampiti care nu stiti sa respectati persoanele din jur .nu poti cere oamenilor din jungla sa respecte ca nu poate si nici sai le cer mai mult decat are ca asa sunt ei
Diana(2011-11-26 11:34:17)
Buna, numele meu este Diana. Aceasta campanie m-a impresionat si m-a facut sa imi deschid ochii asupra realitatii crude care exista...Am si eu un tata violent si o mama abuzata atat fizic cat si psihic, ce-i drept mai mult psihic. Vorbele urate tot mai frecvente care nu pot lasa decat urme de durere, teama si deznadejde sunt tot mai frecvente si mai dureroase. Acest individ caruia ii spun tata nu lucreaza nicaieri, sta toata ziua in casa si eventual mai merge la barul din apropiere insa doar atat,mama intretine casa in totalitate, el nu stie decat sa strice si sa-so bata joc de munca mamei mele.De mic copil trec prin lucrul asta, el ma face mereu de ras in fata prietenilor mei deoarece mereu e beat si face scandaluri groaznice pe care nu le mai suport. Fratele meu care e major a plecat de acasa tot datorita individului acesta fiindca nu a mai suport viata asta amara langa un tiran ca el.De cand eram mica sunt putin mai retrasa si nesigura pe mine iar depresiile pe care le-am suferit din cauza lui sunt nenumarate, am ajuns sa merg chiar la psiholog iar mama la psihiatru....e groaznic ce mai...In prezent parintii mei se afla in divort in urma rugamintilor mele insa mamei ii e greu din cauza ca legile in tara asta sunt in defavoarea noastra si dupa finalizarea divortului probabil von ajunge in strada deoarece el nu e de acord sa vindem apartamentul si nici sa-i dam o suma de bani in schimbul jumatatii lui de apartament si tocmai de aceea mama probabil va opri divortul. E foarte frustrant ce se intampla dar ce sa facem, asta-i viata...eu deja mi-am cam pierdut optimismul si ma intreb de ce mi-a fost dat mie si familiei mele sa trecem prin asta?Ce am facut chiar asa rau incat sa nu mai avem liniste din cauza individului acestuia ? Campania "Durerea nu este iubire" m-a emotionat mult si mi-a dat curajul sa-mi spun si eu povestea...Sper ca nu am plictisit pe nimeni :*
ina(2011-11-26 20:59:48) nu te lasa invinsa....sa stii k mereu va aparea pe strada ta o raza de lumina....si tatal meu era asa....dar el din pacate a murit....de mik am fost tratata urat de tatal meu...si mama nu mai zic...imi era rusine sa ma duc si la scoala...dar am crescut..acum am 21 ani...de la 18 ani am plecat de aksa...si am luato si pe mama...el a ramas singur...a inceput sa bea din ce in ce mai mult...si apoi a murit...imi pare rau k a murit...dar cred k asa era sa fie...asa a vrut dumnezeu sa se intample....asa k iti dau un sfat....stai langa mama ta...nu o lasa singura....sprijinitiva una pe alta si o sa vedeti k o sa treceti peste asta....
simy(2011-11-26 00:44:56)
Cum altfel sa promovezi campania antiviolenta decat in CURUL GOL..tipic inna!!!clar strategie de marketing
Crina(2011-11-26 12:24:19) o fi strategie de marketing dar ajuta si femeile neajutorate bvo Inna
oamenii astia sunt turbati?!Nu observa ca fac rau multor persoane?pai astia ar trebui inchis pe viata ma! STOP VIOLENTEI IN FAMILIE!
violenta este sub diferite forme,nu este neaparat fizica.nu sint de acord cu nici un fel violenta (fizica,verbala)in familie,de catre nici un membru,iar daca soti nu se mai inteleg punct si de la capat.fiecare pe drumul lui.dar nu distrugeti copiii
felicitari pt tot ce face-ti si eu am trait intr-un asftel de mediu si stiu cat de greu este.
si eu sunt victima violentei fizice asi indeosebi vilentei psihice si moralede care doare mai tare decit cea fizica de 22 de anisuport nu am unde sa plec am salariu mic si nu pot plati chiria am distrus si vita copiilor meinu stiu ce sa fac.
Nu stiu ce sa spun despre ce Ina, eu felicit acasa tv pentru initiativa,asa este in cacatu asta de tara sunt o gramada de nimicuri care isi agreseaza nevestele/iubitele fizic sau emotional, ce pot sa spun am avut un tata care a facut asata atat cu mama cat si cu mine si soramea, dumnazeu sa il erte, eu nu am sa il iert nici o data, m-am insurat de curand cu o femeie care ma agreseaza emotional zi de zi, o facea si inainte de a ne lua, dar am sperat ca dupa ce ne vom casatori nu va mai fi asa geloasa, dar acuma totul a devenit un cosmar, ma scoate din sarite zi de zi, iar eu bineintele ca pana la urma am o reactie, incep sa tip si eu si fac ca toti darci, mie tare rusine de ce am ajuns si de modul cum ma port cu ea, asa ca am decis sa divortam din cauza faptul ca nu vreau sa ajung un monstru ca taicamiu si sa am o viata nefericita si plina de ura si ne incredere, sper ca dumnezeu sa ma ajute sa trec peste toate astea. Si cred ca am nevoie de ajutor, va rog sa imi dat un numar de telefon de la cineva care se ocupa de probleme de genul asta, multumesc, si imi cer scuze pentru eventualele greseli de ortografie
speranta exista..trebuie doar sa ai puterea de a cere ajutor:(
inna ai dreptate sa stii ca multe femei au patit ca tine
buna .cateva opini an prinvita romanilor care o fac pe inna proasa cred ca sunteti voi prosti pentruca sunteti de acord ca femeile sa fie batute de barbati si sa fi maltratate si sa fie sub ordinul vostru .cei care gandesc ca voi an primul rand nu sunt oameni sunt animale si fara creier .voi credeti ca inna are nevoi de fama inna are destula fama an europa si an lume nu are nevoie de sustinerea voastar a romanilor prosti si tampiti care nu stiti sa respectati persoanele din jur .nu poti cere oamenilor din jungla sa respecte ca nu poate si nici sai le cer mai mult decat are ca asa sunt ei
Buna, numele meu este Diana. Aceasta campanie m-a impresionat si m-a facut sa imi deschid ochii asupra realitatii crude care exista...Am si eu un tata violent si o mama abuzata atat fizic cat si psihic, ce-i drept mai mult psihic. Vorbele urate tot mai frecvente care nu pot lasa decat urme de durere, teama si deznadejde sunt tot mai frecvente si mai dureroase. Acest individ caruia ii spun tata nu lucreaza nicaieri, sta toata ziua in casa si eventual mai merge la barul din apropiere insa doar atat,mama intretine casa in totalitate, el nu stie decat sa strice si sa-so bata joc de munca mamei mele.De mic copil trec prin lucrul asta, el ma face mereu de ras in fata prietenilor mei deoarece mereu e beat si face scandaluri groaznice pe care nu le mai suport. Fratele meu care e major a plecat de acasa tot datorita individului acesta fiindca nu a mai suport viata asta amara langa un tiran ca el.De cand eram mica sunt putin mai retrasa si nesigura pe mine iar depresiile pe care le-am suferit din cauza lui sunt nenumarate, am ajuns sa merg chiar la psiholog iar mama la psihiatru....e groaznic ce mai...In prezent parintii mei se afla in divort in urma rugamintilor mele insa mamei ii e greu din cauza ca legile in tara asta sunt in defavoarea noastra si dupa finalizarea divortului probabil von ajunge in strada deoarece el nu e de acord sa vindem apartamentul si nici sa-i dam o suma de bani in schimbul jumatatii lui de apartament si tocmai de aceea mama probabil va opri divortul. E foarte frustrant ce se intampla dar ce sa facem, asta-i viata...eu deja mi-am cam pierdut optimismul si ma intreb de ce mi-a fost dat mie si familiei mele sa trecem prin asta?Ce am facut chiar asa rau incat sa nu mai avem liniste din cauza individului acestuia ? Campania "Durerea nu este iubire" m-a emotionat mult si mi-a dat curajul sa-mi spun si eu povestea...Sper ca nu am plictisit pe nimeni :*
nu te lasa invinsa....sa stii k mereu va aparea pe strada ta o raza de lumina....si tatal meu era asa....dar el din pacate a murit....de mik am fost tratata urat de tatal meu...si mama nu mai zic...imi era rusine sa ma duc si la scoala...dar am crescut..acum am 21 ani...de la 18 ani am plecat de aksa...si am luato si pe mama...el a ramas singur...a inceput sa bea din ce in ce mai mult...si apoi a murit...imi pare rau k a murit...dar cred k asa era sa fie...asa a vrut dumnezeu sa se intample....asa k iti dau un sfat....stai langa mama ta...nu o lasa singura....sprijinitiva una pe alta si o sa vedeti k o sa treceti peste asta....
Cum altfel sa promovezi campania antiviolenta decat in CURUL GOL..tipic inna!!!clar strategie de marketing
o fi strategie de marketing dar ajuta si femeile neajutorate bvo Inna