publicat: 10 Septembrie 2008
Lucian, un băieţel de 4 ani, a fost torturat şi ucis bestial de asistenta maternală căreia i-a fost încredinţat, pentru că era ţigan. În tot acest timp, Iulian, un băieţel de 8 ani, român, al doilea copil dat în plasament acestui monstru, a fost silit să privească.Cazul lui Lucian a fost prezentat în mai multe ediţii ale emisiunii “Poveştiri adevărate” şi i-a impresionat şi îndurerat pe telespectatorii ACASĂ.
Crima s-a petrecut într-un bloc din Bistriţa, unde nimeni nu l-a văzut şi nu l-a auzit vreodată pe Lucian plângând. În apartament mai trăiau fiul biologic al criminalei, în vârstă de 16 ani, şi fiica biologică a criminalei, în vârsta de 19 ani. Aceştia s-au declarat nevinovaţi.
Maria Rostaş l-a adus pe lume pe Lucian pe când ea avea 16 ani. Niciodată nu a spus cine este tatăl. Şase luni a stat cu copilaşul lângă părinţii ei, apoi Maria s-a îndrăgostit de un bărbat şi a fugit cu el. Şi-a luat şi copilul cu ea, pentru că îl iubea foarte mult. Numai că, împreună cu bărbatul ei, a furat din locuinţe. Sporadic. Din ce fura mânca câteva luni, apoi iar fura. Când a implinit 18 ani, legea a pedepsit-o. A primit 5 ani de închisoare. Copilul ei avea atunci doi ani.
Maria a acceptat ca Lucian să fie încredinţat unei asistente maternale din Bistriţa, ca să îl poată vedea mai des. Numai că, în martie anul trecut, băieţelul a fost dat unei alte asistente maternale. Monstrul care l-a omorât în chinuri.
Maria a aflat de la televizor, de la ştiri, că Lucian a murit şi cum a murit. A urlat, a leşinat, apoi a fost sedată. A fost dusă la înmormântare cu cătuşele la mâini. Şi-a şters lacrimile cu cătuşe.
Lucian nu a fost luat de un obsedat din faţa casei sale, nu a fost răpit când s-a dus după pâine. Lucian se afla în grija unei persoane investită şi creditată de statul român, de o instituţie a statului care se numeşte "Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului". Femeia care l-a torturat luni de zile pe Lucian şi i-a distrus sufletul lui Iulian era plătită de statul român ca să îi ocrotească. În fiecare lună, a luat leafă de la stat. A fost plătită pentru crimă.
Autorităţile din Bistriţa şi cele de la Bucureşti, toţi cei care sunt plătiţi pentru ca în România copiii orfani şi săraci să crească ocrotiţi, iubiţi, să aibă copilărie, să aibă o şansă, s-au declarat nevinovaţi.
Iată lista nevinovaţilor:
Iosif Redl, secretar general al Consiliului judeţean Bistriţa-Năsăud şi preşedintele Comisiei judetene pentru protectia copilului
Marin Rus, director general DASPC Bistriţa-Năsăud
Adela Carcu, director adjunct DASPC Bistriţa-Năsăud
Flaviu Bercea, şef serviciu asistenţă maternală DASPC Bistriţa-Năsăud
Mihaela Bulz, asistent social DASPC Bistriţa-Năsăud
Rodica Sima , asistent social DASPC Bistriţa-Năsăud
Mihaela Chirlejan, medicul de familie al lui Lucian din Bistriţa
Mariela Neagu, preşedintele ANDPC
Paul Păcurariu, ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse
Florin Sălăjeanu, preşedintele Colegiului naţional al asistenţilor sociali
Colegiul naţional al asistenţilor sociali din România a dat primul verdict în cazul lui Lucian: mustrare pentru cele două asistente sociale din Bistrita. Ele ar fi trebuit să monitorizeze, din trei în trei luni, felul cum este îngrijit băieţelul, iar mustrarea este considerată de autorităţile de resort cea mai gravă pedepsă pe care ar fi putut să le-o dea.
Nevinovaţii de la Bucureşti au făcut plângere penală împotriva nevinovaţilor de la Bistriţa. Nevinovaţii de la Bistriţa au încetat ancheta internă pentru că nevinovaţii de la Bucureşti îi urmăresc penal.
Ingrid Alexandrescu, avocata care a ales să lupte şi să pledeze gratis pentru cauza lui Lucian spune că este obstrucţionată.
Cazul va fi judecat la Bistriţa, unde este judecatoare Elvira Redl, soţia nevinovatului Iosif Redl. Primul avocat solicitat să apere nevinovaţii din Bistrita a fost Andrei Redl, fiul lui Iosif Redl, secretar general al consiliului judetean Bistriţa-Năsăud şi preşedintele comisiei judeţene pentru protecţia copilului, şi al Elvirei Redl, judecatoare la tribunalul judeţean Bistriţa.
Nici un nevinovat nu a vrut sa îl privească pe Lucian, copilul aflat sub pavăza de neclintit a statului român.
Iulian, celălat copil aflat în plasamentul monstrului, a privit.
Noi am privit. Şi pentru nici unul dintre noi viaţa nu mai poate fi la fel.
Marian Galeş, cameraman, şi Alina Bodnaru, reporter, au privit primii şi ne-au adus dovada martiriului unui înger, pentru care, pâna acum, nimeni nu este vinovat. Nimeni nu a demisionat. Ascultaţi-i vocea. Este vocea unei mame.
Doar aici puteţi privi imagini şocante cu Lucian, imaginile unui trup nevinovat mutilat de o criminală. Şi doar la "Poveştiri adevărate" puteţi urmări acest caz incredibil.
Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!
| Numele dumneavoastra:* | |
| E-mailul dumneavoastra:* | |
| Numele prietenului dumneavoastra:* | |
| E-mailul prietenului dumneavoastra:* | |
ochi pentru ochi, dinte pentru dinte
ochi pentru ochi, dinte pentru dinte
Doresc ca aceasta criminala sa primeasca inchisoare pe viata si sa aibe parte doar de durerile bolilor fara vindecare.Viermi sa-i consume carnea pe viu si aerul orelor de "plimbare" in incinta inchisorii sa-i usuce plamanii.Daca as putea m-as razbuna eu, o necunoscuta.....cu o vizita de 5 minute si 1 flacon de acid muriatic..pt a nu putea vedea nici rasaritul soarelui in caz ca justitia va fi blanda cu acest monstru
ce a facut criminala aia nu se poate ierta,nimeni nu poate trece cu vedeea tot ce ia facut acelui ingeras unde era toti cei ce trebuia sa-l ocroteasca pe micutul lucian.Chiar nu exista justitie in Romania nu trebuie sa lasam aceasta crima nepedepsita e ceva ce nunca nu sa vazut niciodata trebuie sa ne punem in locul ingerasului si mamei sale si vom sinti o durere ce nu sepoete supera si pentru postul acasa felicitari pentru tot ce faceti pentru acest ingeras
cine a facut asta merita sa fie omorat in chinuri:| sa simta pe pielea sa ce a facut altuia:|
eu atat pot sa spun;sa le D-zeu ca si copii si nepotii celor care se considera nevinovati sa pateasca ce a patit acest copilas si sa fie blestemati pe veci impreuna cu tot neamul lor,iar avocata care se ocupa de caz sa trimita poze si filmare la Haga ca sa ia altii masurile de rigoare ca la noi in tara e IADUL DIN CAUZA CELOR BOGATI ,SA FIE BLESTEMATI CU TOTII.
unde este legea?pentru cine se aplica?doar criminalii, cei fara suflet au drepturi?decat sa fure si sa doarma in parlament,mai bine s-ar uita la copilul acela,ca sa vada si sa isi dea seama ce fel de oameni au aparat tot timpul cu legile lor.eu am un copil de aproape 6 ani si multumita legilor lor,eu nu il vad de mai bine de 3 ani.unde e dreptatea,cine ne apara si ne ajuta?****** spun eu :NIMENI.eu nu am furat,nu am omorat pe nimeni,dar oricum mi-au luat tot ce aveam mai scump pe lume.spuneti-mi si mie:DE CE?
Nimic in viata nu m-a socat atat de tare. Si eu am o fetita de 5 ani. In cazuri din astea regretam pedeapsa cu moartea prin tortura
Nu pot sa spun decat un singur lucru: exista un Dumnezeu care nu doarme si toti acei vinovati mai devreme vor plati pentru faptele lor, nu poate fi numita om ceea care a fost in stare de o asemenea cruzime, bietul copilas, ma gandesc ca oricine putea fi in locul copilasului si al mamei lui, care numai bunul Dumnezeu si ea stiu ce se petrece in sufletul ei, sper ca acest caz sa nu fie ignorat, Dumnezeu sa il odihneasca in pace ca a suferit destul pe Pamant!
asa ceva nu se poate am si eu un baietel dar daca doamne fereste sar intampla ceva cu el iar face cineva rau eu as omora aceea persoana pe cuvantul meu. era doar un copil cu ce a gresit el? stie cineva raspunsul la aceasta intrebare?
acest copil nu a gresit cu nimic fiindca este un suflet nevinovat