alexandra (2011-11-16 02:54:28)
am citit ce ai scris... si cel mai trist e ca ma regasesc in el din pacate eu inca mai traiesc in acest cojmar desi am 20 de ani, sper ca intr-o zi tatal meu sa nu mai bea pt k atunci incep toate. sper ca nimeni sa nu mai treaca prin ce am trecut eu.

IRINA (2011-10-18 02:36:06)
Da este foarte buna si frumoasa aceasta initiativa , dar este nevoie de mult mai mult .In primul rand trebuie asigurata o locatie pentru aceste femei , femei cu copii, ele vor gandi ca odata iesite din casa familiala vor fi in strada, si asa este.Foarte putini le vor veni in ajutor, odata pentru ca mentalitatea romanului inca este destul de macista , in plan secund pentru ca nimeni nu vrea probleme cu sotul acelei femei, e.t.c.Parerea mea este ca inainte de toate trebuie pregatite case de primire [ca sa le zic intr-un fel]unde sa fie primite atunci cand iau decizia de a pleca de langa maltratator.Apoi au nevoie de asistenta calificata, psihologi ,care sa le ajute sa depaseasca situatia.Va veti intreba cu siguranta de unde stiu eu de ce este nevoie ,din nefericire am trecut prin aceasta situatie in urma cu aproape 30 de ani ...pe vremea cand nu se stia despre aceasta lege [ cel putin la noi in romania, in alte tari functiona].Ei bine eu am luat decizia intr-o seara cand imi era pregatita portia de bataie si mai apoi moartea prin taierea capului cu un instrument de taiat lemne[daca nu ma insel era joagar].Am plecat cu trei copii si cu hainele cu care eram imbracati.Am avut sansa sa fiu ajutata de o prietena si tot prin acea prietena am cunoscut doua familii de elvetieni care m-au adoptat atat pe mine cat si pe copiii mei.Cand spun adoptat ma refer la partea psihica nicidecum la cea materiala. Mi-au oferit un loc de munca , am muncit dublu sau triplu decat ar fi trebuit , dar aveam dorinta de a ma autodepaside a demonstra ca pot si singura , in pofida pronosticurilor ca voi ajunge o oarecare , ca imi voi parasi copiii, ca ma voi intoarce la cel care imi oferea casa, bani , lux...dar cu pretul batailor si insultelor, a umilintei.Mi-am castigat increderea si prietenia elvetienilor...ma vizitau si ma sfatuiau , ma indrumau in multe situatii noi.Nu stiam ca ei veneau dintr-o tara unde femeile in situatia mea erau protejate prin lege,nu stiam ca in opinia lor eu eram o victima si aveam nevoie de ajutor,eu ma simteam o oarecare si simteam o rusine imensa.Mai tarziu dupa ani cand am plecat din tara si m-am stabilit in strainatate cu copiii mei am inteles ca ei se simteau datori fata de mine, ca mentalitatea lor era cea corecta si a mea gresita.Acum dupa 20 de ani de la acele evenimente ma rusinez sa vad ca femeile din tara mea sunt la fel si ca nu au sprijin de nici un fel...Subscriu acestei legi dar rog pe cei care stiu si pot, sa faca acei pasi necesari ca sa ajute aceste victime.Sper sa pot contribui intr-un fel sau altul la acest proiect...multumesc in numele lor.